Recent,cinci români care se întorceau din Italia, nu din concediu, ci de la cine știe ce corvoadă amărâtă, au fost izbiți frontal de un tren. Mașina lor a fost spulberată, iar ei au trecut toți la cele veșnice. Accidentul s-a petrecut pe lângă Panciu, parcă. Neavând, nu de azi, ci de când mă știu, decât rare întâlniri cu somnul, devreme de tot în dimineața asta, albă ca și noaptea care s-a scurs ca un melc, aflu că un autocar cu români care reveneau de la muncă din Spania s-a izbit frontal (n-am reținut dacă de altă mașină, de un tren sau de un perete) pe teritoriul Ungariei (asta începe să devină o chestie relativă, în sensul că accidentul putea avea loc în Ungaria la Satu Mare, Covasna și, de ce nu, în Ungaria la București) și polițiștii unguri au numărat 22 de răniți și un mort. Sună promițător. Dacă mai pui niște zerouri – și multe sunt zero barat în zilele noastre – obții 22 de milioane de răniți ai sorții, câți, zice-se, am mai fi noi, cetățenii români, împrăștiați prin lume și încă destui acasă.
Mai ieri eram la București, isprăvind vreo trei săptămâni de îndurat splendorile metropolei, aureolată și înnoită cu un pod peste niște linii ferate pe care l-a făcut ba un primar care nu mai e primar, ba unul care e, în funcție de dioptriile de interes și simpatie ale comentatorului sau de poziția față de poreclita obiectivitate pe care și-o proclamă postul.
Cred că nici podul lui Saligny de la Cernavodă n-a recoltat atâtea laude și atâta țipătoare pasiune politică. În gâlceavă s-a băgat și doamna Udrea, încât unii au înțeles că chiar ea l-a născut, prin sacrificiu și cezariană, crăcănându-se eroic și feminin peste o bucată de București.
Eu chiar cred că podul e făcut de doamna din Pleșcoi, trezorierul de la turism, dezvoltare și alte, numeroase, ministere. Ce se tot dau importanți Băsescu, Videanu și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Oprescu? Creația ține – o recunoșteau anticii care spuneau că doar printre pulpele Afroditei se putea naște omenirea – de feminitate. Bine că de douăzeci de ani n-au nimerit și vreo stație de metrou, vreo autostradă mai lungă de trei centimetri, că politicienii o țineau tot într-un bairam de ne prindea, Doamne ferește, criza sau subdezvoltarea.
Oricum, soare lichid în Capitală, la orele prânzului mai ales, ca o untură prăjită în tigaia cerului și vărsată peste muritori, o untură cu miros de gudron și pește prăjit, din acela ieftin, macrou congelat sau ton. Și acum hainele de pe mine mai miros a orășean, după ce m-am săpunit la Sângeru cu boare de salcâm și m-am limpezit în reavănul care vine, noaptea, de sub carpeni. Necazul e că ziua și aici, unde se isprăvesc dealurile și începe muntele, atmosfera e de cazan încins, din care se revarsă un ulei care sfârâie și arde pielea. Pomii plantați în primăvară încep să se usuce, fiindcă ploile n-au pătruns decât un strat infim de sol. „De la o juma de cazma în jos”, îmi spune un fost coleg de școală, unul dintre cei care au rămas de o viață atârnați de coada sapei, pământul e beton, cărămidă. Dacă ne ține Dumnezeu tot așa (țăranul își pune nădejdea tot în Cel de Sus) s-a ales praful de toată munca din anul ăsta. Firește că se referă la recolte, la porumbul care e semănat în lunca Cricovului Sărat și uneori face știuleți, la fasole, la cartofii și legumele din grădină.
Politica, oricât m-aș feri, intră și aici în case. Butonez televizorul și aflu că președintele, singur, de capul lui, feliază teritoriul și schimbă Constituția. Unul dintre liderii opoziției, Ponta, i-a zis că USL-ul nu-i dispus la compromisuri cu Băsescu. Băsescu îi zice să nu-l zgândăre, că poate își aduce el aminte de nu știu ce mânărie făcută de pesedist. Chestia clasică a răposatului Eugen Barbu. Îi spuneai că a plagiat niște pagini într-o carte a lui, publicai în paralel cele două texte care erau unul și același, iar el îți răspundea, beneficiind de revista pe care o conducea, că mă-ta e curvă. Dumnezeu să-l ierte pe Barbu care rămâne, prin romanul Groapa mai ales, un mare scriitor.
Cine-l iartă, istoric vorbind, pe Băsescu, președintele-jucător care joacă la ruletă Ardealul? Vă dau, cică le-a zis ungurilor, doar Harghita și Covasna, nimic mai mult! Păi asta și voiau acum. Mâine vor veni Mureșul, Satu Mare, celelalte.
Un cetățean trimite un mesaj iscălit în care îl acuză pe președintele-jucător că a trădat, că joacă pentru echipa adversă. Sunt și alte mesaje de acest gen. Nu este Băsescu omul care să se sinchisească de așa ceva.
Suntem, ce s-o mai lungim, răniții din acel autocar numit România, izbit frontal de destin. A adormit șoferul? Era beat? Întrebări ale poliției rutiere. Dar dacă, într-un avânt asasin, șoferul chiar conduce voit spre coliziune mașina, sperând că el și ai lui, cei câțiva acoliți, vor sări din mers în ultima clipă, salvându-se și lăsând doar pasagerii de rând să moară? Aiureli de caniculă. România, săracă, vândută pe veci băncilor, divizată mâine, e deja pierdută la zar.
