Înfoiat ca un curcan, Victoraș Ponta, neizbutind să-l pună la podea pe Băsescu, l-a mazilit, după mari sforțări, pe Geoană. E și asta o victorie, ținând cont de amănuntul, neștiut de noi, dar evaluat de junele șef al PSD, că diplomatul din fruntea Senatului cam făcea pipi împotriva vântului. Vântului care bătea din partid și exprima voința acelui partid. Geoană, la rându-i, dezlipindu-și cu greu turul nădragilor de pe scaunul de șef secund de stat (de stat degeaba), a reușit performanța de a-l băga în spital pe octogenarul Iliescu. Întrucât Iliescu e cel care l-a făcut ambasador în SUA, Mirciulică probează și el, dacă mai era nevoie, valabilitatea zicalei autohtone că facerea de bine e frecționare de mamă. Oricum, rămân la convingerea că acest tărăboi era ultimul lucru care trebuia opoziției, în condițiile în care frigul strânge, iar populația așteaptă alternative. Sigur vor rămâne urme, cicatricea, mare sau mică, va urâți, poate chiar schimonosi portretul feciorelnic al luptătorilor antibăsiști din opoziție. Timpul le șterge pe toate, zic unii. Vom vedea cu ce preț le va șterge. Despre intenția lui Geoană de a-și croi partid, „adevăratul PSD”, între lubenițele din Oltenia, nu pot comenta decât în regim umoristic. UNPR, cu o zestre de sute de milioane de euro de la tata socru, se zvârcolește în sondaje ca peștele într-o apă care nu trece de 1 la sută din înălțimea borcanului electoral. Să fii atât de ”prostănac” măi Mirciulică, vorba spitalizatului, să nu pricepi chiar nimic din politică sau, Doamne ferește, faci vreun joc scârbos cotrocenist? Dacă nu-i doar gugumănie și e mârlănie, pute urât, urât rău. Nu-i nevoie să-ți scrie alții înjurături pe mormântul politic, fiindcă ți-ai scrijelit singur măscările.
Bucuroasă de chilipirul care i-a căzut pleașcă pe cap, puterea a purces in corpore la Ierusalim, iar Elena Udrea a băgat un bilețel cu dorințe inavuabile între lespezile milenare ale Zidului Plângeri. Ce și-o fi dorind, că le cam are pe toate? S-o fi rugat de-un copil? Nu cred, fiindcă, a mărturisit deunăzi, supărată ca și Băsescu că suntem o țară de mămicuțe și bebeluși, că ea dacă ar comite un prunc l-ar lăsa după o lună în grija bonei și ar alerga la serviciu. Ce atâta alăptat? S-o fi rugat de sănătate pentru președinte? Luând în calcul că ea însăși se vrea președinte, precum a lăsat să se priceapă, te pomenești că s-o fi rugat de cât mai grabnica suspendare a susținătorului său! Păi ce, facerea de bine, de care pomeneam mai sus, să funcționeze doar în rândurile opoziției? Boc, adjunctul guvernamental al poliministresei, s-a dat și el cu mașina blindată pe la locurile sfinte, iar la Sfântul Mormânt a aprins 33 de lumânări, vârsta răstignirii Mântuitorului. Frumos. Bisericuța din biserica ce adăpostește în Ierusalim Mormântul e atât de strâmtă încât Boc, cu lumânările lui, a umplut-o și a blocat presupun, ca unul care a fost de multe ori pe acolo, cucernicia altora, veniți să se roage de iertare. Pentru ce altceva s-ar putea ruga un ministru doldora de bani și abuzuri din regimul portocaliu din România? S-a odihnit, cazat fiind, la King David? Acolo a pus capul pe pernă fiecare președinte american venit în Israel și alți înalți oaspeți ai poporului evreu. E o cinste înaltă pe care ți-o fac gazdele Boculeț. Nu te împăuna însă. Netanyahu, inegalabilul Bibi pe care am avut prilejul ca ziarist să-l intervievez acolo, în țara lui, într-o vară în care pe Golgota curgeau șiruri de turiști, iar zidăria de piatră albă a Orașului Sfânt transmitea măreție și împăcare, face gestul diplomatic pentru relațiile privilegiate pe care Israelul le-a avut întotdeauna cu România. Înaintea venirii evreilor ruși, unul din patru cetățeni vorbea fără cusur românește, iar cei născuți pe meleagurile noastre atingeau aproape o jumătate de milion de suflete. Deci dacă te împăunezi Boc, împăunează-te că faci parte din acest popor de la Dunăre pe care, până una alta, împreună cu șeful tău din Deal l-ai adus la sapă de lemn.
Acasă miroase a iarnă. Pe sub fereastra mea din Sângeru trece o căruță plină cu oameni care stau aplecați spre mijlocul atelajului cu cal. N-am priceput ce fac până am auzit un guițat strident. Cărau un porc. Încep pregătirile de Crăciun? Încep. Eu desfac scrisori și răspund unor telefoane. Am primit și mesaje pe mail. Mulțumesc celor care salută apariția celor trei noi cărți de publicistică ale subsemnatului, Ciorne 2, 3 și 4. Mesajele, fie că vin din Suceava, București sau Câmpina, din Vâlcea sau Mizil, arată că scriitorul din mine e încă viu. Poezie? Da (răspund mai multor întrebări), scriu aproape zilnic și mi se întâmplă ca a doua zi, recitind ce-am scris, să nu-mi displacă. La cât de urâcios sunt cu mine, nu-i puțin lucru.
