Ivășchescu, ministru interimar al Muncii, după demisia lui Botiș



Conducerea Ministerului Muncii va fi asigurată interimar de către secretarul de stat Nicolae Ivășchescu, acesta urmând să gestioneze doar problemele curente ale instituției până la nominalizarea, „în zilele următoare”, a unui nou ministru, a anunțat, ieri, premierul Emil Boc.
El a arătat că are în analiză mai multe persoane pentru postul de ministru al Muncii, dar că va formula o propunere în zilele următoare, după ce se va consulta atât cu colegii de partid, cât și cu președintele Traian Băsescu.
Ministrul demisionar al Muncii Ioan Botiș a venit la ședința de ieri a Guvernului pentru câteva minute și a mulțumit colegilor de Cabinet pentru colaborare, el părăsind ulterior sala de ședință.
„Ministrul Botiș a venit preț de câteva minute, înainte de începerea ședinței de guvern, ca să dea mâna cu colegii și să le mulțumească de colaborare”, a declarat agenției MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.
Ministrul Muncii, Ioan Botiș, a declarat, ieri, că a demisionat din funcție și că demisia sa este una de onoare, el cerându-și scuze pentru situația creată și spunând că i-a informat încă de marți pe premierul Emil Boc și pe președintele Traian Băsescu privind intenția de a renunța la funcție.
Premierul Emil Boc a precizat la rândul său, pentru MEDIAFAX, că a avut o nouă discuție cu Ioan Botiș ieri dimineață, iar acesta a demisionat din funcție.
Botiș a declarat anterior agenției MEDIAFAX că a demisionat din funcție, ieri dimineață, după o nouă discuție cu premierul Emil Boc în care acesta i-a sugerat renunțarea la funcție în contextul scandalului izbucnit legat de angajarea soției sale într-un proiect european.