Iulius Mall a început lucrările de ecologizare pe platforma fostei întreprinderi de fibre artificiale și a FAMOS, firma ieșeană având obligația de a strânge deșeurile de pe cele 13 hectare de teren cumpărate în zona industrială a Sucevei.
Directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Suceava, Vasile Oșean, a declarat că lucrările sunt efectuate de către o societate brăileană, fiind destul de avansate în prezent. Pe terenul respectiv sunt câteva rezervoare de șlam, sulfat de dioxid și reactivi, provenite din activitățile anterioare.
Însă, pentru obținerea autorizației de mediu și ridicarea construcției mall-ului, cea mai mare problemă pentru firma ieșeană o constituie infestarea solului și a apelor.
Vasile Oșean a precizat că rezervoarele din fier au devenit casante după ani de zile în care sulfura a stat acolo, fapt pentru care acestea trebuie mai întâi golite, apoi spălate, după care vor fi dezmembrate. Deșeurile sunt transportate în condiții speciale la Brăila, unde sunt neutralizate.
Iulius Mall a avut sprijinul APM Suceava pentru inventarierea deșeurilor și reziduurilor de pe terenul preluat precum și pentru evaluarea gradului de infestare a solului și a apelor din canalele incintei, asta pentru ca sănătatea viitorilor cumpărători să nu fie afectată în vreun fel.






