Aproape 800 de bebeluși s-au născut în iulie în maternitățile sucevene, aceasta fiind luna cu cele mai multe nașteri din acest an. Și asta, în condițiile în care, în medie, în celelalte luni ale anului, în spitalele din județ au fost aduși pe lume câte 600 de bebeluși.
În acest context, este pentru prima oară în 2012 când natalitatea s-a situat peste nivelul mortalității, determinând un spor natural pozitiv al populației. Așa reiese dintr-o statistică a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, întocmită pentru luna iulie și dată publicității ieri, de directorul executiv adjunct medical al instituției, dr. Cătălina Zorescu.
Potrivit raportului, în luna iulie, au fost înregistrați 788 născuți vii, determinând o rată a natalității de 13,3 născuți vii la mia de locuitori. Numărul deceselor generale a fost de 539, determinând o rată a mortalității generale de 9,1 la mia de locuitori Numărul deceselor în rândul sugarilor a fost de patru, iar al deceselor înregistrate la copiii cu vârste între 1 și 4 ani a fost de zero, rezultând o rată a mortalității infantile de 5,1 la mia de locuitori.
Sporul natural pozitiv, care indică o creștere a numărului de născuți vii față de numărul de decedați, a fost de 249 (4,2 la mia de locuitori).