Iulian Fota, fost consilier al președintelui Traian Băsescu, noul director al Colegiului Național de Informații

Iulian Fota, fost consilier al președintelui Traian Băsescu, a fost numit la conducerea Colegiului Național de Informații în timp ce profesorul universitar Adrian Ivan este noul coordonator al activității Școlii Doctorale din cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, scrie Mediafax.”Începând cu 3 octombrie 2016, domnul profesor universitar Adrian Ivan este noul coordonator al activității Școlii Doctorale din cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, iar domnul conferențiar universitar Iulian Fota este noul director al Colegiului Național de Informații”, se arată într-un comunicat de presă al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, postat pe site-ul instituției.Adrian Ivan a absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai, deține o diplomă de studii avansate în Istorie Contemporană și Relații Internaționale, efectuate în cadrul aceleiași facultăți, precum și o diplomă de studii avansate în domeniul studii europene, eliberată de Institutul European al Universității din Geneva, Elveția.

Recomandări

Solistul vocal Nicolae Vieru, primul doctor în ştiinţe ale educaţiei din cadrul Ansamblului Artistic ,,Ciprian Porumbescu” Suceava

Noi căi de colaborare a USV cu universități din Franța au fost deschise de colocviul franco-român, consideră omul de știință Nicolas Pélissier

Noi căi de colaborare a USV cu universități din Franța au fost deschise de colocviul franco-român, consideră omul de știință Nicolas Pélissier

Elevii suceveni, pe podium la Olimpiada Națională de Religie destinată școlilor teologice ortodoxe

Participanții la Olimpiada Națională de Religie destinată școlilor teologice ortodoxe, din ciclul liceal
Participanții la Olimpiada Națională de Religie destinată școlilor teologice ortodoxe, din ciclul liceal