Iulia Andrieș sau „nerostitul” cu luciu de smalț de ceramică

Vernisajul expoziției artistei plastice Iulia Andrieș, cu genericul „Călătorie în timp”, care a avut loc marți, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava, a readus în prim planul plasticii sucevene numele unei creatoare oarecum reticentă la aparițiile în public, scrupuloasă la prezențele pe simeze, pe care colega sa de breaslă, Lucia Pușcașu, cea care și-a asumat prezentarea, a definit-o ca fiind exponenta unui „expresionism dramatic”, „preocupată de formă și culoare” (culoare pe care o „stăpânește temeinic”), culoare adeseori „violentată”, cum a remarcat și poetul Mihai Sultana Vicol, care este expresia unei „profunde stări sufletești”, și care, atunci când este vorba de portret, se suprapune în straturi, cu luciu de smalț de ceramică, pe „chipuri cu linie brâncușiană”. Este o expoziție care, așa cum ne arată și titlul, ne permite o călătorie în timpul creației Iuliei Andrieș, timp care se desfășoară pe parcursul câtorva decenii, în care a fost permanent fidelă crezului său, care postulează că arta, pictura în cazul acesta, este în slujba adevărului, vizează universul larg al cunoașterii și încearcă să ajungă la inima privitorului prin sinceritatea creatorului care-și menține statura și calitatea profesională. Pictura, așa cum a spus Iulia Andrieș (citându-l mai întâi pe pictorul cu origini rădăuțene Marin Gherasim, care a configurat „chintesența meseriei” subliniind că aceasta este un „exercițiu spiritual”, un „exercițiu de kenoză” (de smerenie a eului cunoscător), „o șansă în drumul devenirii de sine”), „este o profesie căreia trebuie să-i rămâi slujitor fidel toată viața”. Un crez prin respectarea și aplicarea căruia Iulia Andrieș, care reușește să surprindă și să dea chip în lucrările sale și „nerostitului” acela de care vorbea Jacques Derrida („ceea ce nu vreau sau nu pot spune, interzisul, tot ceea ce este trecut sub tăcere, ferecat…”), și-a dobândit locul cuvenit în ierarhia valorilor creatoare.