Iubirea și bunătatea dezarmează și cel mai încrâncenat suflet

Iubirea și bunătatea dezarmează și cel mai încrâncenat suflet
Iubirea și bunătatea dezarmează și cel mai încrâncenat suflet

Se spune că, odată, s-a dus la un duhovnic un soț foarte revoltat de comportamentul soției sale și care dorea cu orice preț să se despartă de aceasta, însă nu înainte de a o face să sufere cât mai mult posibil, așa cum – spunea el – l-a făcut și ea să sufere. Nu înainte de a o distruge.
Înțeleptul duhovnic i-a spus să se întoarcă la soție și să se poarte cu ea cât mai frumos cu putință, făcând-o, astfel, să creadă că o iubește. Iar după ce crede că i-a adresat toate complimentele și că a făcut toate gesturile posibile de iubire, să vină din nou la el și amândoi îi vor da lovitura de grație – despărțirea.
După un timp în care soțul nemulțumit a făcut precum i-a spus bătrânul duhovnic, a revenit la acesta și i-a spus: „Acum nu mai vreau să mă despart. Mi-am dat seama că ne iubim!”
Cu adevărat, bunătatea întoarce mânia din cale.
(Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan C. Teșu, Doxologia.ro)

Recomandări

Cine are cea mai frumoasă cameră? Concurs cu premii pentru elevii din căminul Colegiului „Spiru Haret”

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază