Iubirea lui Dumnezeu iartă tot răul și răsplătește însutit tot binele

Rugăciunile, Liturghiile și milosteniile pentru morți folosesc foarte mult sufletelor. Pentru că nimic nu se pierde din toate câte au fost dăruite lui Dumnezeu, căci Domnul le dă înapoi însutit. Cât despre cuvântul profetului, „Cine se va pocăi înaintea Ta?” (Psalmi 6, 6), am spus deja că amenințările Atotputernicului Dumnezeu sunt înfricoșătoare, dar în cele din urmă le pierde iubirea Sa de oameni negrăită. De altfel, și după acest cuvânt al profetului s-a găsit oricum pocăință în iad. Mă refer la pocăința celor care au crezut acolo, când Domnul S-a pogorât ca să-i mântuiască. Dar și în iad, Dătătorul de viață nu i-a mântuit pe toți, ci doar pe cei care au crezut. Acestea nu înseamnă că se desființează profeția. Niciodată. Aici se arată în mod simplu că preabunul Dumnezeu este „biruit” de iubirea Sa față de om.
La fel s-a întâmplat și cu cuvântul profetic al lui Iona: „Ninive va fi distrusă!” (Ioan 3, 4). Însă n-a pierit, pentru că bunătatea lui Dumnezeu a biruit dreptatea Lui. Și lui Iezechia i-a zis prin gura profetului Isaia: „Fă testament pentru casa ta, căci nu te vei mai însănătoși, ci vei muri” (IV Regi 20, 1), însă n-a murit. Lui Ahab din nou i l-a trimis pe profetul Isaia, ca să-l înștiințeze: „Îți voi trimite nenorociri” (III Regi 20, 21), și nu i-a trimis. De ce? Dumnezeu i-a explicat profetului: „Ai văzut cum s-a pocăit Ahab: de aceea nu-i voi trimite nenorociri cât timp va trăi” (III Regi 20, 29). Din nou, bunătatea a biruit hotărârea Lui, așa cum s-a întâmplat în foarte multe situații, și cum se va întâmpla până la sfârșitul lumii, când se va încheia sărbătoarea, când nu va mai fi timp pentru ajutor, ci fiecare om se va afla singur cu povara lui. (Sfântul Ioan Damaschin)
(Glasul Sfinților Părinți, traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumenița, 2008, pp. 363-364, sursa: Doxologia.ro)