Inspectorii de muncă suceveni au depistat la o fabrică de confecții din Siret, ce aparține BHS IMPEX SRL din Botoșani, nu mai puțin de 12 persoane ce munceau la negru. Verificările s-au efectuat în cadrul unei campanii de control în domeniul confecțiilor. În plus, pentru alte 15 persoane ce lucrau la unitatea menționată nu s-au găsit contractele de muncă, administratorii firmei declarând că ele există, dar că sunt înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani. Conform celor declarate de către șeful ITM Suceava, Mihai Airinei, BHS IMPEX SRL a fost amendată cu 180 milioane de lei pentru practicarea muncii la negru, urmând să se facă verificări dacă într-adevăr există contracte de muncă înregistrate la ITM Botoșani pentru celelalte 15 persoane.
Mihai Airinei a precizat că în cazul societăților care recidivează în utilizarea muncii fără forme legale se vor face plângeri penale, administratorii riscând pedepse cu închisoarea între 6 luni și un an.
Aceeași societate botoșăneană cu punct de lucru la Siret a fost amendată cu 20 milioane de lei vechi pentru neprezentarea documentelor solicitate de inspectorul de muncă pentru efectuarea controlului pe linie de securitate și sănătate în muncă.
Firma de confecții ce aparține deputatului PD Aurel Olărean, BUCOVINA TEX SRL Rădăuți, a primit avertisment pentru o persoană depistată muncind la negru. Administratorul SC FOTA TURISM SRL din Câmpulung Moldovenesc a fost sancționat, de asemenea, cu amendă în valoare de 45 milioane lei vechi pentru împiedicarea inspectorului de muncă să își exercite controlul.





