Cupa Mondială - Grupa F

Italia, debut clasic de competiție



Italia a suferit în meciul cu Paraguay, iar remiza este echitabilă
Italia a suferit în meciul cu Paraguay, iar remiza este echitabilă

Reprezentativele Italiei și Paraguayului au remizat, luni, scor 1-1, în primul meci al grupei F de la Cupa Mondială din Africa de Sud, partidă disputată pe arena „Green Point Stadium” din Cape Town.
Pentru Paraguay a deschis scorul Alcaraz, în minutul 39, italienii egalând prin reușita lui De Rossi, din minutul 63. Meciul dintre Italia și Paraguay a fost primul de la Cupa Mondială din Africa de Sud care s-a desfășurat pe ploaie. Potrivit site-ului FIFA, jucătorul meciului a fost fundașul central paraguayan Antolin Alcaraz.
Selecționerul echipei naționale a Italiei, Marcello Lippi, a declarat că rezultatul este marea dezamăgire a acestei întâlniri, deoarece elevii săi meritau victoria, informează Gazzetta dello Sport.
„Rezultatul este marea dezamăgire, deoarece meritam victoria. Am primit gol la prima lor acțiune, din fază fixă. Am avut o reacție de echipă mare, dar au fost mai mulți factori pentru care nu am învins. Nu știu cât de gravă este problema lui Buffon, l-am schimbat deoarece a resimțit dureri la spate”, a spus Lippi.
Mijlocașul Daniele De Rossi, autorul golului Italiei, consideră că aceasta este cea mai importantă reușită din cariera sa: „Probabil este cel mai important gol din cariera mea. A fost o partidă bună pentru noi, dar am fost naivi la golul primit. Am reacționat bine, am egalat și am riscat pentru a obține victoria. Am fi meritat să câștigăm. Am dus bine mingea în terenul lor, dar la 30 de metri de poartă se rupea totul, deoarece ei ne-au presat bine. Nu e ușor de jucat în fața unei echipe care intră pe teren pentru a nu pierde”.
Mijlocașul Riccardo Montolivo a afirmat că elevilor lui Marcello Lippi nu le-a fost teamă că pot pierde meciul cu Paraguay. „Am fost emoționat, a fost o partidă importantă pentru mine. Cu De Rossi alături de mine mă simt la înălțime și în teren, și în afara lui. Sunt fericit pentru prestația mea. Nu ne-a fost teamă că vom pierde acest meci după ce am primit gol, știam că putem marca. Până în final ne-am dorit să câștigăm. Sperăm că o vom face în meciul următor cu Noua Zeelandă”, a precizat Riccardo Montolivo.
Selecționerul echipei naționale a Paraguayului, Gerardo Martino, a declarat că rezultatul este foarte bun, deoarece elevii săi au întâlnit campioana mondială en-titre, informează La Repubblica.
„Remiza este foarte bună, deoarece am întâlnit campioana mondială. Nu a fost ușor, ei au fost extrem de ordonați, dar jocul nostru a fost unul bun. Santana s-a accidentat, efectuasem toate schimbările, și astfel jocul nostru a scăzut. Am fost puțin nervoși la început, dar așa se întâmplă când debutezi la o mare competiție și întâlnești campioana mondială. Acest rezultat ne servește ca stimulent pentru jocurile viitoare și pentru a ne ști valoarea”, a spus Martino.
Noua Zeelandă, primul punct la o Cupă Mondială

Reprezentativele Noii Zeelande și Slovaciei au remizat, marți, scor 1-1, în al doilea meci al grupei F de la Cupa Mondială din Africa de Sud, partidă disputată pe stadionul Royal Bafokeng din Rustemburg.
Pentru Noua Zeelandă a marcat Reid ’90+3, în timp ce pentru Slovacia a înscris ’Vittek 50. Jucătorul meciului a fost desemnat slovacul Vittek. Slovacia a debutat la o Cupă Mondială prin meciul cu Noua Zeelandă. Slovacia este singura debutantă la Cupa Mondială dintre cele 32 de echipe participante la competiție. Reprezentativa Noii Zeelande a obținut primul punct din istoria participărilor sale la Cupa Mondială. Noua Zeelandă a mai participat la ediția din 1982 a Cupei Mondiale, când a înregistrat trei înfrângeri, fiind eliminată în faza grupelor. Punctul obținut marți reprezintă o performanță pentru neo-zeelandezi, care s-au calificat la Cupa Mondială trecând de adversare extrem de modeste: Vanuatu, Fiji, Noua-Caledonie și Bahrain.
Următoarele meciuri ale grupei F sunt programate la 20 iunie, Slovacia urmând să întâlnească Paraguay, de la ora 14.30, iar Italia reprezentativa Noii Zeelande, de la ora 17.00.



Recomandări

Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia

Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia
Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia