Ediția a III-a a Ligii Companiilor, competiția care oferă oportunitatea angajaților din diverse medii profesionale de a-și da întâlnire pe dreptunghiul verde, pentru a practica fotbal de plăcere într-un mediu propice relaxării și socializării, a început în forță. Chiar dacă în cele zece meciuri din programul primei etape nu s-a înregistrat nici un rezultate de egalitate, majoritatea partidelor au fost deosebit de echilibrate. Primul lider al campionatului este formația ISU Suceava, care a avut și șansa să aibă în față o echipă Norocel cu probleme de efectiv. Victorii au mai obținut Valexin, Railex, Celestin, Sănătatea, Civica-Management Account, Dedeman, Egger, Mușatinii și Taco Loco, însă întrecerea este abia la început și se pot întâmpla multe până la final.
Etapa a II-a programează multe alte meciuri interesante, derby-ul rundei părând a fi duelul dintre Dedeman și Egger.
Firma Bergenbier, Asociația Județeană de Fotbal și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret rămân și pe mai departe parteneri oficiali ai competiției organizate de Civica Sport Center și Monitorul de Suceava.
Trebuie menționat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la întrecerea națională cu același nume, care activează sub egida Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, având colaborări în București și în mai multe județe din România. În baza acestei colaborări, echipele doritoare vor putea participa în intervalul 26-29 iulie la Super Liga Companiilor, o competiție estivală de relaxare care va avea loc pe litoralul românesc, la Mangalia.
Rezultate complete înregistrate în prima etapă:
Trecătorul – Egger 5-7
Au marcat: Blându (4), Naghi, respectiv Pojoga (3), Copp (3), Grămadă.
AD Auto Total – Railex 7-2
Au marcat: I. Cazacu (2), Corban (2), Vornicu, Luca, Haraga, respectiv Șperlă (2).
Civica-Management Account – Prodalcom 6-3
Au marcat: Dănilă (4), Ruptaș (2), respectiv Dranca, Țăpoi, Ruptaș (autogol).
Dedeman – Apărătorii 3-0
A marcat: Lăcătuș (3).
Norocel – ISU Suceava 1-12
Au marcat: Dascălu (autogol), respectiv Ungureanu (3), L. Ursaciuc (2), Șveduneac (2), Spoială (2), Botoc (2), Calistru.
Mușatinii – Autogray-Fan Courier 4-2
Au marcat: Gogonel (2), Abdulacai (2), respectiv Chitic, Agapi.
Sănătatea – Ecuator 6-3
Au marcat: Voinea (2), Nechifor (2), Vicoveanu, Lăzăreanu, respectiv Cora (2), C. Ursaciuc.
Comtransport – Taco Loco 3-4
Adochiței (2), Crăciun, respectiv Ilie (2), Tarnoschi, Munteanu.
Global Design – Celestin 0-5
Au marcat: Filip (2), Avasiloaie (2), Guliciuc.
Valexin – Bucovina Bus 6-0
Au marcat: Craiu (3), Varzaru (2), Spânu.
Clasament
1. ISU Suceava 1 1 0 0 12-1 3
2. Valexin 1 1 0 0 6-0 3
3. Railex 1 1 0 0 7-2 3
4. Celestin 1 1 0 0 5-0 3
5-6. Sănătatea 1 1 0 0 6-3 3
5-6. Civica-Management Account 1 1 0 0 6-3 3
7. Dedeman 1 1 0 0 3-0 3
8. Egger 1 1 0 0 7-5 3
9. Mușatinii 1 1 0 0 4-2 3
10. Taco Loco 1 1 0 0 4-3 3
11. Comtransport 1 0 0 1 3-4 0
12. Trecătorul 1 0 0 1 5-7 0
13. Autogray-Fan Courier 1 0 0 1 2-4
14-15. Prodalcom 1 0 0 1 3-6 0
14-15. Ecuator 1 0 0 1 3-6 0
16. Apărătorii 1 0 0 1 0-3 0
17. AD Auto Total 1 0 0 1 2-7 0
18. Global Design 1 0 0 1 0-5 0
19. Bucovina Bus 1 0 0 1 0-6 0
20. Norocel 1 0 0 1 1-12 0
Iată cum se prezintă programul etapei a II-a:
Luni, 27 martie, ora 18.00: Railex – Civica-Management Account
Luni, 27 martie, ora 19.00: Celestin – AD Auto Total
Luni, 27 martie, ora 20.00: Norocel – Mușatinii
Marți, 28 martie, ora 18.00: Autogray-Fan Courier – Comtransport
Marți, 28 martie, ora 19.00: Bucovina Bus – Trecătorul
Marți, 28 martie, ora 20.00: Prodalcom – Sănătatea
Miercuri, 29 martie, ora 18.00: Taco Loco – Global Design
Miercuri, 29 martie, ora 19.00: Egger – Dedeman
Joi, 30 martie, ora 18.00: ISU Suceava – Apărătorii
Joi, 30 martie, ora 19.00: Ecuator – Valexin