Istorii și istorie

„O istorie a Basarabiei”, carte a cărei apariție am semnalat-o în rubrica de marți, poartă în titlu un anumit semn al modestiei: este O istorie și nu IstoriA. Sigur că toate Istoriile s-ar cuveni să-și marcheze astfel starea de relativ provizorat; mai întâi fiindcă este posibilă oricând apariția unor date noi, apoi pentru că însăși dinamica științei istoriei obligă la reevaluări în timp, funcție de evoluția metodelor, de acumulările în universul disciplinei, de creșterea ori scăderea interesului pentru cercetarea unui fenomen contemporan pornindu-se de la rădăcinile și antecedentele istoricește consemnate. Este motivul pentru care (păstrând, desigur, proporțiile) o carte a mea („Zece ani de foc”, Junimea, 2012) am supraintitulat-o „O cronică a Basarabiei”, deși n-aș crede să fi scăpat un eveniment cât de cât important petrecut în Basarabia în deceniul 1990-2000.
Dacă faptele în sine nu se erodează, interpretarea lor, poate da. Roller și-a intitulat fără pic de jenă cartea nerușinat falsificatoare „Istoria României”, ba încă și „manual unic” – troglodiții n-au îndoieli! Sigur că și „O istorie a Basarabiei”, datorată celor mai prestigioși cercetători în domeniu de la Chișinău, ar putea fi în viitor amendată. Deocamdată, îmi îngădui s-o consider într-adevăr IstoriA, fie și pentru faptul că este singura care investighează realitățile din Republica Moldova până-n zilele noastre. Departe de a fi unicul motiv; principalul îl constituie obiectivitatea cercetării, bogăția informației, nervul polemic bine temperat cu care-s corectate deformările istoriografiei sovieto-moldave, consistența aparatului critic, dar și buna limbă românească în care-i redactată.
Se începe, desigur, din cele mai vechi timpuri („Tracii septentrionali în sec. VII-VI-V î.Hr.) urmând o la fel de temeinică analiză a celor petrecute în spațiul interriveran din sec. X până în al XIX-lea veac. Impresia generală: cumplit de multă suferință în biata frântură de pământ românesc! Mai mult este vorba despre supraviețuire decât de viețuire! Când nu veneau să prade tătarii, veneau turcii, polonezii, suedezii, rușii – un nesfârșit șirag de invazii și ocupații, atrocități, jafuri, violuri, înrobiri, sate barbar incendiate când de unii, când de alții, încât rezistența acestei populații la îndelungul și agresivul proces de deromânizare poate fi considerată adevărat miracol. Îmi iau chiar îngăduința să consider mai mare meritul păstrării latinității și ființei naționale între Prut și Nistru decât în teritoriile de la Carpați și Dunăre! Iar dacă vexațiunile continuă, inclusiv cu aberantele atacuri la adresa limbii române, asta înseamnă că le-a fost dat basarabenilor destin apăsat de eterne persecuții, cărora le este dat să reziste. O fac și au făcut-o.
„O Istorie…” analizează apoi starea Basarabiei sub dominația țaristă (Eminescu: „Însuși numele Basarabia țipă sub condeiele rusești”…), apoi în cadrul statului român întregit, tragedia celui de al II-lea Război Mondial, evoluțiile vieții politice în „istoria recentă”, spre a se ajunge la „Declarația de independență”, la apariția și afirmarea statului moldovenesc. Concluzia autorilor: „Moldova are dreptul să-și aleagă singură modul de dezvoltare și valorile pe care să le împărtășească”.
Opțiunea nu este rotunjită explicit, dar este detectabilă filă de filă. N-avem cum discuta o astfel de carte în amănunt și-ntre limitele unui articol de gazetă cotidiană; putem, cel mult, să „decupăm” câteva paragrafe, spre ilustrarea noutății informației și acuității comentariului. Iată un fragment din Manualul destinat cursanților Academiei de Diplomație din Moscova: „Existența Transnistriei independente îi permite Rusiei, fără a se împovăra cu cheltuieli și eforturi cât de cât serioase, să păstreze anumite poziții geopolitice. (…) De aceea, se pare că nesoluționarea problemei transnistrene va rămâne un fapt pozitiv pentru Rusia…” Limpede: nesoluționarea, fapt… pozitiv! Și fiindcă am amintit de desnaționalizare: iată „indicațiile” secretarului CC al PCM (1949) pentru elaborarea unei istorii a literaturii „moldovenești”: „Un șir de scriitori burghezi români, cum ar fi Eminescu și Alecsandri, prezintă limba lor drept limbă moldovenească, cu toate că toți știu că lucrările lor sunt scrise în limba română”, și amândoi „exprimă interesele naționale ale burgheziei române, de orientare antirusească”. Fără comentarii! „O Istorie a Basarabiei”, apărută recent la Chișinău din inițiativa și cu cheltuială privată (toată admirația pentru eforturile lui Eug. Statnic!), constituie un eveniment editorial absolut remarcabil. Și românii de dincoace de Prut s-ar cuveni să aibă această carte. Cum? Simplu: o continuare de tiraj destinată României.