Istorie interzisă?

După pozna cu Brexitul, Marea Britanie șochează cu încă o decizie mai mult decât discutabilă: în cursul săptămânii trecute, a hotărât să elimine referințele la Holocaust din toate programele educaționale ale școlilor. Motivația: pentru a nu „îndurera” populația musulmană (care, se știe, neagă Holocaustul). Va să zică, îl recunosc cei care l-au făcut, nemții adică, și-l contestă musulmanii! Care, din fericire, n-au nici un amestec în tragedia milioanelor de morți din pogromurile și lagărele naziste, dar se consideră îndreptățiți să încerce a-i șterge până și trista amintire!
Practicând politica struțului, englezii nu par a fi interesați de faptul că îndurerează cu deplină motivație toată evreimea de pe mapamond: și-au adus musulmani în casă, au grijă să le protejeze sentimentele, chiar întemeiate, complet ilogic, doar pe ură înverșunată și-atât. Merită amintit aici proverbul cu circulație în estul european „dacă-i dai nas lui Ivan (Mahmud de astă dată), el se suie pe divan!” La urma urmei, musulmanii pot crede ce vor, fie și-n pofida tuturor evidențelor –bizară rămâne însă atitudinea britanicilor: Holocaustul n-are cum să fie negat, da-i mai bine ca tânăra generație să n-aibă habar!
Nu-i o noutate: în istoria omenirii, mari tragedii întrucâtva asemănătoare au fost (unele mai sunt) ținute cu înverșunare sub preș, motivația diferind de la caz la caz. Nu Hitler a inventat gazarea în masă pe criterii etnice: cele dintâi s-au petrecut în 1794, în luminata Franță, ca urmare a deciziei Camerei Deputaților de la Paris, emitenta scandalosului îndemn „să dispară rapid locuitorii nu numai din (provincia, n.m.) Vandee, ci și de pe întreaga suprafață a Republicii această rasă impură”. Nu Ilse Koch a inventat confecțiile din epidermă umană, ci „croitorii” Convenției („Cadavrele erau jupuite până la jumătate, pentru că li se tăia pielea până la brâu, apoi de-a lungul fiecărei coapse, până la glezna picioarelor, ca, după scoatere ei să ia parțial forma pantalonului: nu mai rămânea decât de tăbăcit și de cusut” – consemnează sec în memoriile sale generalul Duncan). Nu Hitler a organizat primele execuții europene metodice, în masă, pe bandă rulantă, ci Talat Pașa, în Holocaustul armenilor. Doar acum (!) s-a aflat câte ceva despre ororile din Vandee, când sute de mii de oameni, inclusiv copii, au fost împușcați, legați doi câte doi și înecați în Loira, spintecați cu sabia, gazați, sufocați. Cercetările târzii ale vandeeanului Sacher, autorul cărții apărute la Paris abia în 1986, au fost mult îngreunate datorită faptului că autoritățile din Hexagon și-au luat din timp măsuri: mai toate dosarele din arhivele regiunii nu mai au decât coperțile: tot ce conțineau a fost ars. Motivația: Franța nu era deloc interesată ca personalități ale căror nume sunt gravate pe Arcul de Triumf (Robespierre, Toureau) să fie implicate într-un incredibil măcel „legal” ce pătează trist, grav și scandalos imaginea Revoluției de la 1789, și așa maculată de excese imposibil de așezat sub deviza „Libertate, egalitate, fraternitate”.
O primă „justificare” deci: apărarea cu orice preț a prestigiului național. Cea de a doua miză, în afara protejării de nedoritele efecte morale și psihologice (autorii genocidului se numără printre fondatorii Republicii), este mai „lumească”: implicațiile financiare și teritoriale. Negând masacrele din 1915-1916, turcii evită solicitarea de despăgubiri similare celor acordate de Germania Israelului ori chiar retrocedarea teritoriilor pe care le-au luat armenilor prin tratatele de la Sevres și Brest-Litovsk. Și asta în pofida faptului că Parlamentul European și alte câteva zeci de state au recunoscut masacrul etnic! Dacă britanicii au decis să scoată din programele școlare referirile la Holocaust, turcii au mers mai departe: din 1993, un capitol special din manuale cuprinde doar argumentele… împotriva acuzațiilor de genocid.
Cunoscutul scriitor laureat al premiului Nobel Orhan Pamuk, care s-a referit în cărțile sale la genocidul armean, a scăpat cu greu de acuzarea potrivit articolului 301 din Codul Penal ce pedepsește cu închisoare între trei și zece ani orice „faptă contrară intereselor fundamentale ale națiunii”. În provincia Sutkuler, romanului în care Pamuk amintește despre „un milion de armeni și treizeci de mii de kurzi uciși în Turcia” i s-a dat foc în piața publică. Ca urmare a presiunii internaționale, au apărut și semne ale unei nuanțări a poziției oficialităților de la Ankara; Erdogan, pe atunci prim-ministru, a adresat „condoleanțe nepoților armenilor uciși în 1915”. Ceea ce nu schimbă mai nimic, fiindcă, potrivit unui sondaj, 90% dintre turci continuă să conteste genocidul armean. Și francezii, și turcii ar avea, cum se vede, anumite temeiuri pentru a încerca să ascundă istoria sub obroc. Care ar fi cele ale britanicilor în chestiunea Holocaustului? Argumentul cu „întristarea” musulmanilor” este ridicol: istoria nu mai este istorie dacă-i presărată cu capitole… interzise!