Anul acesta, 2011 este pentru Catedrala Ortodoxă din Rădăuți un an jubiliar întrucât sâmbătă – 28 mai se vor împlini 50 de ani de la târnosirea ei. Nădăjduim că la această dată vom reuși, ca în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Pimen, să săvârșim o slujbă de pomenire a ctitorilor și să lansăm și monografia minunatului edificiu eclesiastic. Până atunci gândesc că o expunere pe scurt a odiseei construirii Catedralei ar fi interesantă pentru cititorii ziarului dumneavoastră pe care o redăm în cele ce urmează.
După 550 de ani de la zidirea străvechii biserici cu hramul „Sf. Nicolae” – necropolă domnească a Mușatinilor, fostă Catedrală Episcopală vreme de peste 420 de ani, construirea unei Catedrale Ortodoxe în Rădăuții Voievodali era o necesitate religioasă și istorică. Necesitatea era determinată și de faptul că Administrația austriacă a dus o sistematică politică de îngrădire a conștiinței creștin-ortodoxe și naționale a românilor din Bucovina istorică. Astfel, măsuri ca „desființarea complexului ecleziastic de cultură religioasă din Rădăuți, respectiv Mănăstirea și Episcopia de Rădăuți, amplasarea Hergheliei din Rădăuți în incinta fostei mănăstiri, germanizarea învățământului, culturii și administrației, colonizarea orașului cu populații străine ca etnie și confesiune religioasă din care cauză Rădăuțiul era considerat la un moment dat „ cel mai german oraș din Țara Fagilor”, îngrădirea construirii de biserici ortodoxe românești, facilitarea construirii de edificii religioase de confesiune catolică, protestantă, mozaică și greco-catolică” au constituit tot atâtea semnale ale unei pragmatice ,sistematice și bine organizate politici de dominație instaurate de habsburgi în ceea ce s-a numit mai târziu Bucovina.
Prin urmare, după istoricul eveniment național de la 1918, mai exact in anul 1920, un comitet alcătuit din preoții de la Biserica Sfântul Nicolae din Rădăuți, împreună cu Epitropia bisericească și cu primarul orașului Gheorghe Popadiuc, au pus în discuție zidirea unei catedrale ortodoxe în orașul Rădăuți care să poarte denumirea de „Catedrala Unirii Naționale” și au hotărât să facă toate demersurile în vederea obținerii terenului și aprobărilor necesare. De aceea în anul următor-1921 în data de 10 mai, autoritățile de stat împreună cu reprezentanții Bisericii au hotărât zidirea unei Catedrale Ortodoxe în Rădăuți, construcție monumentală și durabilă care avea să simbolizeze eternizarea Unirii Bucovinei cu Patria-Mamă, purtând în acest sens denumirea de „Catedrala Unirii Naționale” având hramul „Pogorârea Sfântului Duh”.
În conformitate cu această hotărâre istorică pentru rădăuțeni, după luarea în proprietate a terenului, în 16 septembrie 1923 s-a sfințit locul unde urma a se construi „Catedrala Unirii Naționale” din Rădăuți prin așezarea unei cruci de stejar în prezența Episcopului-vicar Dr. Ipolit Vorobchievici și a Ministrului Dr. Iancu Nistor. Din cauza diferitelor expertize ale terenului care se dovedea a fi prea puțin rezistent pentru proiectata Catedrală lucrările s-au început abia în iulie 1927 iar în 23 octombrie 1927 s-a pus piatra fundamentală și s-a sfințit piatra de temelie de către vrednicul de pomenire Mitropolit al Bucovinei Dr. Nectarie Cotlarciuc asistat fiind de Arhimandritul Ortizie Popescu, starețul Mănăstirii Sucevița. Trebuie de amintit faptul că lucrările pentru fundamentarea bisericii au cerut mult timp, deoarece terenul fiind moale(odinioară aici exista un mic lac numit „heleșteul lui Tofănel”),a trebuit să fie întărit cu o placă de beton armat, groasă de cinci metri, așezată pe pilaștrii de stejar.
Lucrările de construcție a Catedralei au durat timp de 34 ani (1927-1961).La început acestea s-au desfășurat cu mult entuziasm, cheltuielile fiind suportate nu atât de enoriași cât mai ales de Mitropolia Bucovinei care avea în proprietate daniile voievozilor organizate de Administrația austriacă în așa numitul Fond Religionar Bisericesc Greco-Oriental. Mai târziu însă din diferite cauze ,din care cele mai mari au fost criza financiară-mondială (1930-1933) și cel de-al doilea război mondial(1939-1945), aceste lucrări ,fie au mers mai încet, fie au fost sistate ani întregi. Cert este faptul că în 1940, la izbucnirea războiului, Catedrala avea zidăria la roșu atât la corpul principal cât și la turla principală pe care se montase Sfânta Cruce. Până în anul 1948 lucrările s-au executat sub supravegherea și cu subvențiile Mitropoliei Bucovinei. Din anul 1948, odată cu deposedarea de Fond și desființarea Mitropoliei Bucovinei de către statul comunist, aceste lucrări s-au desfășurat sub supravegherea și cu subvențiile Mitropoliei Moldovei și Sucevei. Demnă de amintit este și imensa jertfă a credincioșilor ortodocși atât din Rădăuți cât și din alte localități ale Bucovinei istorice care au contribuit cu importante sume de bani și muncă voluntară.
În timpul celor 34 de ani cât a durat construcția Catedralei la conducerea lucrărilor s-au succedat 8 preoți: protopop și paroh Dimitrie Cărbune, paroh Vespazian Reuț, administrator parohial Dr. Ioan Zugrav, protopop și paroh Gheorghe Cojocar, administrator parohial Victor Cocinschi, protopop și paroh Ioan Breabăn, administrator parohial Oreste Gherasim și protopop și paroh Miltiade Iftode.
Datorită sprijinului moral și material oferit în permanență de Patriarhie și Mitropolie la care s-a adăugat și ajutorul material al Statului dar mai ales datorită ajutorului PREASFINTEI TREIMI și iubirii jertfelnice pentru Biserică arătate de preoții, epitropii, consilierii parohiei, enoriașii atât din Rădăuți cât și din împrejurimi, s-a reușit a se zidi această „Monumentală și Impresionantă Capodoperă Arhitectonică și Picturală” care la 28 Mai 1961 în Duminica Rusaliilor a fost târnosită drept „Catedrala Unirii Naționale” cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” de către vrednicul de pomenire Mitropolitul Moldovei și Sucevei de atunci, viitorul Patriarh de mai târziu, Dr. Iustin Moisescu, asistat de un impresionant sobor de preoți și diaconi.
Catedrala Unirii Naționale din Rădăuțirămâne o mărturie vie a geniului nostru național și – așa cum remarcă cunoscătorii competenți – stă cu cinste alături de venerabilele monumente ale trecutului nostru.
Preot Nicolae Vîrtea – parohulCatedralei „Pogorârea Sfântului Duh” Rădăuți
