Istoria minunată a unei icoane – „Maica Domnului” de la Rădășeni

În Sfânta cetate a Ierusalimului, la Sfântul Munte Athos sau în alte locuri încărcate de istorie creștină, icoane vestite împodobesc vechile bazilici sau marile catedrale, unele dintre ele fiind recunoscute ca „făcătoare de minuni”, grabnic ajutătoare nenumăraților pelerini care au îngenuncheat înaintea lor. Împărați și împărătese, boieri și domnițe, oameni cu dregătorii înalte, ca și oameni de rând, împreună cu cete nesfârșite de arhierei, monahi, preoți cu credincioșii lor au bătut drumurile în trecut, ca și-n vremurile mai noi, pentru a ajunge pe urmele Mântuitorului, ale Prea Curatei Sale Maici, ale Apostolilor sau Sfinților. Au fost cazuri când împărații au renunțat la tron și și-au sfârșit viața în liniștea și simplitatea unei mănăstiri athonite sau în alte chinovii din cuprinsul Răsăritului Ortodox.
Icoana Maicii Domnului din biserica satului Rădășeni, din ținutul Fălticenilor, fără să aibă faima icoanelor și locurilor celebre ale lumii, are totuși o istorie minunată, plină de talc, care vorbește „iară și iară” despre milostivirea fără margini a Sfintei Fecioare, izvorul atâtor minuni.
Toiagul cu galbeni
La Mănăstirea Râșca, către sfârșitul veacului al XIX-lea, stărețea ieroschimonahul Veniamin Piticariu, Arhimandrit și Cavaler, originar din satul Mihăiești, situat foarte aproape de Rădășeni. Dorea să lase în urmă să o icoană pictată la Sfântul Munte. Din osteneala sa și a obștii a pus deoparte galben cu galben, i-a așezat într-un baston gol pe dinăuntru și a plecat spre Sfântul Munte. Drumurile erau lungi și nesigure, dar hoții nu-și închipuiau ca un toiag ar putea ascunde o comoară. A luat corabia spre Constantinopol, dar o furtună năprasnică a fost cât pe ce să ducă vasul la fund. Monahul a scăpat cu viață, dar bastonul s-a pierdut în valurile învolburate. Trist și sărac, părintele Veniamin s-a dus la Muntele Athos, fără să-și împlinească dorința. Pe drumul spre casă, avea să se petreacă o minune: așteptând corabia la Istanbul, și-a văzut toiagul într-o dugheană cu obiecte găsite în mare. Vrând să-l cumpere, stăpânul dughenei i-a spus că-i prea greu, pentru că a stat prea mult în apă și că nu-i este de nici un folos. Nu știa taina bastonului, dar până la urmă i l-a dat. Cu comoara reîntoarsă ca prin minune, Veniamin Piticariu s-a întors la Athos și a comandat icoana mult dorită, la un pictor de la Schitul Lacu. Era anul 1891.
Iată înfățișarea icoanei, așa cum este descrisă într-o lucrare tipărită în anul 1901, la Fălticeni:
„Icoana mare a Maicii Domnului făcătoare de minuni e zugrăvită la Sfântul Munte Athos, de un pictor renumit. Sfânta icoană e prea frumoasă, îmbrăcată peste tot cu argint bun și aurită peste tot, la Liov, în Galiția, cu preț de 1200 lei aur. Are juvele, stă sub geam de sticlă cu privaz aurit. Este proprietatea părintelui Ieroschimonahul Veniamin Piticariu, arhimandrit și egumen al Sfintei Mănăstiri Râșca”. Titlul sfintei icoane este: „Aceasta Sfântă Icoană a Maicii Domnului se numește Portarita”. Jos, pe argint, scrie: „Această icoană s-a făcut și s-a împodobit cu spesele mele – Veniamin Piticariu – 1892. Sfânta Icoană este o copie artistică de pe chipul Sfintei Icoane Portarita, de la Sfântul Munte Athos, de la Mănăstirea Iviru”.
Icoana își alege loc
Revenind în țară, Arhimandritul Veniamin a dăruit icoana mănăstirii sale. În 1921, în timpul unei mari secete, icoana a fost adusă în procesiune de la Râșca până la Rădășeni. La sfârșitul rugăciunilor pentru ploaie, icoana n-a putut fi dusă mai departe. Această tradiție este confirmată de mulți bătrâni din satul Rădășeni, martori ai acestei minuni, ca și de Arhimandritul Cleopa Ilie, vestitul misionar, legat sufletește de satul Rădășeni, încă din vremea stăreției sale la Sihăstria.
Văzând semnul ceresc, Arhimandritul Veniamin Piticariu a hotărât să dăruiască Icoana Precistei bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Rădășeni, cu dorința de a fi îngropat și el alături de acest locaș, lucru ce s-a împlinit un an mai târziu, în 1922, când Dumnezeu l-a chemat întru Împărăția Sa. Trupul său adus de la Mănăstirea Râșca a fost așezat lângă biserică, aproape de prețiosul dar lăsat satului Rădășeni.
Într-un mic medalion de argint așezat la gâtul Maicii Domnului, se găsesc trei părticele din moaștele Sfântului Gheorghe, ale Sfântului Haralambie și ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, însoțite de o mică însemnare care amintește că donația a fost făcută de Arhiereul Narcis Crețulescu, prieten al Arhimandritului Veniamin Piticariu.
Minuni
Așa a rămas la Rădășeni o icoană vestită, a cărei istorie începută la Athos s-a continuat într-un sat cu oameni evlavioși, întărind și mai mult credința lor, îndemnându-i să rămână fideli dreptei învățături și s-o cinstească în chip deosebit pe Maica Luminii din icoana cea luminată.
Umbriți de milostivirea Sa, rădășenii au devenit în ultimii zece ani ctitori ai multor mănăstiri și biserici. Amintim aici de paraclisul Sf. Ioachim și Ana de la Sihăstria, construit de ei în vremea stăreției Arhimandritului Cleopa Ilie, de ajutorul pe care l-au dat la Icoana, Pocrov, Agapia Veche, Vorona și-n alte locuri.
Așa se explică prezența în satul Rădășeni a numeroși ierarhi, clerici monahi și de mir, pelerini cu toții la icoana Maicii Domnului, care privește spre noi cu nemărginită bunătate și împlinește cererile făcute către Ea din adâncul inimii, cu smerenie și cu frică de Dumnezeu.
Biserica în care se află primește mereu oameni apăsați de nevoi și necazuri. În duminici și sărbători, ca și-n zile de rând, slujitori ai Bisericii, dar și nenumărați credincioși îngenunchează înaintea acestei Sfinte Icoane, punându-și nădejdile în mijlocirea Maicii Domnului. La resfințirea bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din 16 iulie 1995, trei arhierei, 40 de clerici și aproximativ 30.000 de credincioși au transformat târnosirea într-o sărbătoare a întregului ținut.
…Icoana adăuga alte și alte minuni, pe care oamenii credincioși le știu și le mărturisesc
Biserica din Rădășeni păstrează între odoarele ei de preț și un epitaf pictat de vestitul iconar Irineu Protcenco de la Sihăstria, din vremea în care satul avea o strânsă legătură cu această mănăstire. Tot în aceeași perioadă, Arhimandritul Cleopa Ilie a slujit Sfânta Liturghie de mai multe ori în sat și chiar rânduiala înmormântării sau parastasului pentru unii credincioși râvnitori. Așa a început să se țeasă firul acestei istorii. În fiecare zi, icoana adăuga alte și alte minuni, pe care oamenii credincioși le știu și le mărturisesc.
În rânduiala de sfințire a icoanelor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se spune: „…Binecuvânteaz-o cu binecuvântarea ta cea cerească și-i dă ei puterea și tăria facerii de minuni. Fă-o vindecătoare și izvor de tămăduiri tuturor celor ce în dureri se vor pleca în fața ei și vor cere de la Tine ajutor prin Născătoarea de Dumnezeu…”.
În puterea icoanei din Rădășeni se află întreaga împlinire a acestei rugăciuni făcute cu atâta stăruință, în cetatea cea neîngenuncheată a Ortodoxiei, la Sfântul Munte Athos, în 1891. Scrisu-s-a de noi această sfântă istorie… (Arhim. Timotei Aioanei)