Handbal

Istoria din meciul cu Clujul s-a repetat cu Odorheiul



Universitatea a condus aproape tot meciul, dar a fost egalată în ultimele secunde, la fel ca în prima etapă, cu Clujul
Universitatea a condus aproape tot meciul, dar a fost egalată în ultimele secunde, la fel ca în prima etapă, cu Clujul

Handbaliștii echipei CS Universitatea Suceava au scăpat din mână o victorie ca și făcută în confruntarea de ieri, de pe teren propriu, cu vicecampioana României, HC Odorhei, scor final 34-34. Fără patru jucători importanți, care au lipsit din angrenajul echipei din cauza problemelor medicale, Chiruț, Bursuc, Șoldănescu și Amihăiesi, sportivii pregătiți de antrenorii Stelian Bursuc și Leonard Bibirig au făcut un joc mult mai bun decât se așteptau mulți dintre suporteri, conducând pe tabelă o repriză și jumătate, chiar dacă au avut în teren mai mulți sportivi de la echipa a doua.
Din păcate, scenariul din prima etapă cu Universitatea Cluj s-a repetat în meciul cu Odorheiul, harghitenii egalând norocos în ultimele cinci secunde cu ajutorul unei lovituri de la 7 metri. Începutul de partidă a fost unul marcat de greșeli în ambele tabere, portarul sucevean Iulian Andrei începându-și seria intervențiilor de excepție cu care și-a exasperat adversarii pe toată durata partidei, meciul cu Odorhei fiind cel mai bun pentru el din acest sezon.
Oaspeții au deschis scorul după cinci minute de joc, dar sucevenii s-au ținut aproape, dar nu s-au putut desprinde pe fondul unei apărări destul de fragile, ce le-a permis harghitenilor să înscrie destul de ușor la câteva secunde după ce Universitatea egala pe tabelă. După 11 minute de joc, la scorul de 7-5 pentru oaspeți, portarul Iulian Andrei și-a ajutat colegii să revină prin intervenții salvatoare și, trei minute mai târziu, sucevenii au trecut pentru prima dată în avantaj, după trei reușite consecutive, scor 8-7. Odorheiul egalează, dar Suceava profită de superioritate și marchează de două ori, moment în care antrenorul Odorheiul, Vlad Caba, a cerut primul time-out, pentru a-și remonta echipa.
Portarul Iulian Andrei a fost omul meciului pentru Universitatea
Au urmat cinci minute fără gol, cu trei intervenții magistrale ale lui Andrei, dar și ocazii irosite la poarta oaspeților. Cu trei minute înainte de pauză, studenții se duc pentru prima dată la patru goluri avans, dar intră la vestiare cu trei, scor 16-13.
Repriza secundă începe la fel ca prima, cu mai multe ratări, intervenții ale lui Iulian Andrei, dar și o eliminare de două minute primită de Acatrinei. Oaspeții profită și se țin aproape, la două goluri și chiar la un gol în minutul 35, scor 18-17. Trei minute mai târziu, Suceava face un joc foarte bun și înscrie două goluri în inferioritate, ducându-se din nou la patru goluri, 23-19, moment în care Odorheiul cere timp de odihnă. La mijlocul reprizei secunde, Andrei apără un 7 metri și Universitatea se duce pentru prima dată la cinci goluri, scor 28-23.
Din păcate, jocul Universității scade în intensitate și studenții nu mai găsesc foarte ușor soluții, fapt ce le permite oaspeților să se apropie la două goluri în minutul 54, scor 32-30. Când mai era 1 minut și 20 de secunde, tehnicienii suceveni cer time-out pentru a pregăti finalul de joc. Studenții revin în joc cu o bară, dar în primă fază sunt salvați de Iulian Andrei, când mai erau 45 se secunde. Din păcate, Universitatea se grăbește inexplicabil în atac și pierde mingea, iar oaspeții se apropie la un singur gol, când mai erau 26 de secunde. Același lucru se întâmplă și în atacul următor al gazdelor, care puteau duce faza până la amenințarea cu joc pasiv, dar o pasă neglijentă pune oaspeții pe contraatac, la finalul căruia obțin 7 metri și egalează, obținând astfel un punct nesperat după desfășurarea jocului din teren, în fața unei echipe a Universității care a dat totul pe teren, pentru a acoperi absențele celor patru jucători accidentați.
Antrenorul Vlad Caba consideră acest meci ca pe o sinucidere în direct a echipei sale
La finalul remizei dintre Universitatea Suceava și HC Odorhei, tehnicianul harghitenilor, Vlad Caba, a recunoscut că echipa sa a obținut un rezultat de egalitate norocos și nesperat după jocul din teren. Mai mult, tehnicianul oaspeților a lăudat echipa Universității pentru că, în ciuda schimbărilor majore din lot, și-a păstrat pofta și stilul de joc.
„Sincer, vreau să felicit echipa gazdă pentru felul în care abordează jocurile, chiar dacă evoluează într-o formulă mult schimbată față de sezonul trecut, și-au păstrat dorința și stilul de joc. Sigur că realizările nu mai pot fi cele de anul trecut, fiindcă sunt jucători mult mai tineri, care mai au de muncă până să ajungă la valoarea celor care au părăsit echipa sau n-au putut să joace. Cred că punctul pe care l-am pierdut este mai important decât cel pe care l-am câștigat într-un mod norocos, nesperat, și de aceea mă pot bucura doar din punct de vedere matematic. Referitor la jocul nostru, eu cred că a fost așa, o sinucidere în direct, deoarece am bătut recordul negativ al echipei față de cel de la Reșița, unde am avut 22 de greșeli tehnice și este imposibil să câștigi un meci după așa o risipă”, a explicat Vlad Caba.
Bibirig crede că lipsa experienței unor jucători a privat echipa de o victorie
La finalul unei partide în care Universitatea a pierdut un punct pe teren propriu, chiar dacă a controlat jocul în marea sa parte, antrenorul Leonard Bibirig și-a adus aminte de episodul partidei cu Clujul, din prima etapă, când elevii săi nu au știut să gestioneze finalul pentru a câștiga ambele puncte puse în joc.
„În ciuda absențelor pe care le-am avut astăzi, consider că am făcut un meci bun și am controlat jocul în marea sa parte. Este pentru a doua oară în acest sezon când pierdem pe final de meci, deoarece n-am știut să-l gestionăm așa cum trebuie, probabil și pentru că ne-am speriat de rezultatul pe care puteam să-l facem. În ultimele 30 de secunde am făcut câteva greșeli din cauza lipsei de experiență a unora dintre jucători. Consider că am pierdut un punct în acest meci, iar cei de la Odorhei au câștigat unul, dacă mă gândesc la modul cum s-au desfășurat lucrurile în teren. Vreau să-mi felicit sportivii pentru felul în care au jucat azi și cred că prin muncă și dăruire putem să scoatem rezultate bune în continuare”, a explicat Leonard Bibirig.
Rezultatele etapei a 5-a
Dinamo Călărăși – CSM București 24 – 22 (11 – 11)
Știința MD Bacău – HC Caraș-Severin 36 – 26 (18 – 12)
CSM Satu Mare – U Transilvania Cluj 29 – 25 (15 – 11)
CSM Ploiești – Energia Pandurii Tg. Jiu 21 – 24 (11 – 12)
Poli Municipal Timișoara – CSA Steaua București 28 – 15 (15 – 6)
CSUSuceava – HC Odorhei 34 – 34 (16 – 13)
HCMConstanța – Potaissa Turda 43 – 27
Clasamentul Ligii Naționale de Handbal
1. HCM Constanța 5 5 0 0 197 – 132 10
2. Știința Bacău 5 5 0 0 172 – 141 10
3. HC Odorhei 5 3 1 1 147 – 133 7
4. Dinamo Municipal Călărași 5 3 1 1 138 – 133 7
5. Universitatea Suceava 5 2 2 1 139 – 133 6
6. Energia Lignitul Tg. Jiu 5 3 0 2 145 – 144 6
7. CSM Satu Mare 5 2 1 2 133 – 147 5
8. Universitatea Poli Timișoara 5 2 0 3 123 – 117 4
9. CSM București 5 2 0 3 130 – 131 4
10. CS Caraș-Severin 5 2 0 3 131 – 147 4
11. CSM Ploiești 5 1 1 3 115 – 134 3
12. Potaissa Turda 5 1 1 3 133 – 154 3
13. Universitatea Transilvania Cluj 5 0 1 4 133 – 155 1
14. CSA Steaua București 5 0 0 5 112 – 147 0



Universitatea a condus aproape tot meciul, dar a fost egalată în ultimele secunde, la fel ca în prima etapă, cu Clujul
Universitatea a condus aproape tot meciul, dar a fost egalată în ultimele secunde, la fel ca în prima etapă, cu Clujul
Universitatea a condus aproape tot meciul, dar a fost egalată în ultimele secunde, la fel ca în prima etapă, cu Clujul
Universitatea a condus aproape tot meciul, dar a fost egalată în ultimele secunde, la fel ca în prima etapă, cu Clujul


Recomandări

Debut de sezon cu două înfrângeri pentru handbaliști. Se anunță un campionat dens și foarte dificil pentru CSU Suceava

Debut de sezon cu două înfrângeri pentru handbaliști. Se anunță un campionat dens și foarte dificil pentru CSU Suceava
Debut de sezon cu două înfrângeri pentru handbaliști. Se anunță un campionat dens și foarte dificil pentru CSU Suceava

S-a găsit o soluție tehnică pentru funcționarea unui analizor de droguri care stă nefolosit de aproape un an de zile

S-a găsit o soluție tehnică pentru funcționarea unui analizor de droguri care stă nefolosit de aproape un an de zile
S-a găsit o soluție tehnică pentru funcționarea unui analizor de droguri care stă nefolosit de aproape un an de zile