ISPAS (I). Menționat de Ion Neculce drept sat al logofătului Ion Tăutul („Când au așezat pace Ștefan-vodă cel Bun cu leșii, fiind Ion Tăutul logofăt mare, l-au trimis sol la leși. Și au dăruit craiul leșescu Tăutului aceste sate la margine: Câmpul Lungu rusescu, Putila, Răstoaceli, Vijnița, Ispasul, Milie, Vilavce, Carapciul, Zamostie, Vascăuții, Voloca. Toate acestea le-au dăruit craiul leșescu Tăutului logofătului. Și au pus hotar apa Cirimușul, întru o duminică dimineața”[1]), Ispasul este atestat documentar în 13 decembrie 1433, când Regele Vladislav al Poloniei și Ștefan Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun (și nu Ștefan cel Mare, cum greșit înțelesese Neculce), stabileau hotarul moldo-polon, Vladislav lăsându-i negociatorului, logofătul Tăutul, moșiile Coroanei din nordul Moldovei.
În 14 noiembrie 1691, Rafila, fata lui Lupu Popăscul, lasă soțului ei, Miron Cucoranul, și nepoatei sale, Anița, jupâneasa lui Gheorghe Goian, „parte me de Ispas, cătă se va alege parte me dentr-a patra parte… cu tot venitul satului și cu toți oamenii, anume Sava Chiseliță cu toți ficiorii lui, și pe Pavăl…, Covăleștii tij cu copii, și Luca, și Fădor, și Gavril Șăpneștii tij cu copii lor, și Fădor, și Ivan, și Iascan Ariceștii tij cu toți copii lor, Ghierman și Roman și Andrei Zaharieștii tij cu toți copii lor, și Gafton Luchinescul, și Procop Burnița, și Simion Robul, și Gligori Frenții cu ficiorul lui… și Dumitraș Luchianici și fără Nifor Florciuc”.
În 4 noiembrie 1696, după o judecată în fața Divanului între Gheorghi Goian și socrul său, Andrei Groholschie, „pentru a patra parte din giumătate din tot satul din Ispas, care parte au fost a Antimiei, fetii Lupului Popescului, și ne-au arătat Gheorghi Goian și un zapis de la soacră sa, cum au dat cu limbă de moarte parte acea din Ispas featii sale, Aniții, jupânesei lui Gheorghie Goian, iar fiului său, lui Liudvic, au datu din giumătate de sat Câmpul-lung a treia parte, cu vecini, cu totul”, partea din Ispas era întărită lui Gheorghi Goian, iar partea din Câmpulung Rusesc, lui Ludovic Groholschi.
În 24 iulie 1698, starostele Cernăuților Constantin Turcul și rohmistrul Liudvic, feciorul lui Andrei Grohovschi pârau pe Gheorghiță Goian pentru jumătate dintr-un sfert din satul Ispas și tot atâta moșie din Câmpulung Rusesc.
În 20 februarie 1722, când Iuon Paladi și cumnatul său, Miron Dari, convin să împartă moșiile rămase după Toader Paladi, fost mare vornic și de la mama lui Iuon Paladi, fata lui Tăutul logofăt, lui Dari „i-a venit a patra parte de sat Ispas”.
În 25 iunie 1725, se hotărnicea „a patra parte (din Ispas) cu vecini, din vatra satului, din câmp și vad de moară, venind partea de sus lui Vasilie și lui Iuon Tăutul și fraților lor, iar partea de jos lui Iuon Popovici, care a primit și partea unchiului său, Gavrilaș, iar lângă partea lui Gavrilaș se află partea lui Sandul Momitco, fiul lui Gligoraș vameș, lângă partea acestuia este partea lui Hermeziu, lângă partea lui Hermeziu, este partea lui Andrei”.
În 16 iunie 1738, „Constantin Tăutul, fiul lui Ioniță Tăutul, nepotul lui Pătrășcan Tăutul” și frații lui obțineau uric de la Grigori Ghica Vodă pentru „a patra parte de sat Ispas… care parte părintele lor, Ioniță Tăutul, a primit-o danie de la unchiul său, Velicico Tăutul, arătând și un zapis de mărturie de la Toader Tăutul, fratele părintelui lor, și de la alți oameni buni, cari mărturisesc precum au avut de la moșul lor un zapis de danie, care s-a pierdut în războaiele cu Leșii”.
În 1752, la împărțeala moșiilor Goianeștilor, frații Toader, Nacul și Ion Goian, și surorile lor, Măriuța (mama lui Alexandru Vasilco), Irina și Gafița primesc a patra parte din tot satul Ispas”. Măriuței, „ce au țănut-o Vasălce” și Irinei, „ce au țănut-o Andrei Marcu” le mai revin două părți din a patra parte a satului și câte o parte din a patra parte din Ispas.
În 25 iunie 1754, mazilul Alexandru Vasilco se plângea Divanului că moșiile sale din Ispas sunt stăpânite, în mod abuziv, de Goianești. Goianeștii, care aveau propriile moșii în Ispas, le împart între ei în 1755, în spiritul împărțirii din 1752.
În 1 aprilie 1771, s-a făcut împărțeala moșiei din Ispas (a șaisprezecea parte din sat) între copiii Saftei Tomuzei, Iordachi, Gheorghe și Marița Buțura.
[1] IONNECULCE, O samă de cuvinte, Junimea 1972, p. 10