IȘJ Suceava trebuie să prezinte săptămînal Prefecturii stadiul de recuperare a orelor pierdute de elevi în timpul grevei



IȘJ Suceava trebuie să prezinte săptămînal Prefecturii stadiul de recuperare a orelor pierdute de elevi în timpul grevei
IȘJ Suceava trebuie să prezinte săptămînal Prefecturii stadiul de recuperare a orelor pierdute de elevi în timpul grevei

– Modul în care se va face recuperarea orelor se va stabili la nivelul fiecărei școli de către un comitet format din profesori, director și părinți ai elevilor
– Subprefectul Alexandru Băișanu a declarat că plata salariilor profesorilor din mediul rural pe luna noiembrie se va face în perioada 3-10 decembrie 2005
Inspectoratul Școlar Județean Suceava va trebui să raporteze Prefecturii Suceava, în fiecare săptămînă, numărul orelor recuperate de către elevi, a anunțat ieri, subprefectul Alexandru Băișanu (foto). El a precizat că în cadrul ședinței de ieri a Comisiei de Dialog Social, la care a participat și conducerea IȘJ Suceava s-au stabilit o serie de măsuri pentru ca orele pierdute de elevi pe parcursul celor trei săptămîni de grevă să se recupereze în totalitate. În acest sens, subprefectul județului a precizat că în cadrul ședinței s-a stabilit ca recuperarea orelor să se facă în baza unui program stabilit la nivelul fiecărei școli din județ de către un comitet format din directorul unității de învățămînt, profesori și părinți ai elevilor. Băișanu a mai spus că fiecare oră care va fi recuperată se va trece în condica școlii, profesorii urmînd a fi plătiți pentru zilele suplimentare în care vor preda. „Cadrelor didactice care nu vor respecta programul de recuperare li se va reține din salariu contravaloarea orelor pe care nu le-au ținut. Este foarte important să se înțeleagă că trebuie recuperate toate orele pierdute. Dacă s-au pierdut 70 de ore, 70 să fie recuperate. Adică să nu se comaseze mai multe lecții în aceeași oră”, a spus Alexandru Băișanu. El a mai adăugat că a solicitat ca în fiecare zi de luni a săptămînii la Prefectură să fie prezentată o situație cu orele recuperate, iar directorii unităților de învățămînt și inspectorii IȘJ Suceava să verifice dacă datele furnizate de școli sînt adevărate. „Trebuie să se dea o foarte mare atenție acestei probleme pentru că există materii la care nu avem voie să lăsăm goluri, mai ales că acestea vor afecta educația copiilor. La fiecare școală, părinții, directorul și profesorii trebuie să stabilească modul în care se vor recupera toate orele pierdute”, spune Băișanu.
Pe de altă parte, el a mai adăugat că la rectificarea de buget care va avea loc la începutul lunii decembrie a.c., comunele din județ vor primi sumele necesare pentru salariile profesorilor pe luna noiembrie. Subprefectul a precizat că plata profesorilor din mediul rural pentru această lună se va face în perioada 3-10 decembrie 2005. Alexandru Băișanu a ținut să precizeze că acolo unde nu vor exista sume suficiente pentru plata salariilor, Consiliul Județean Suceava va încerca să găsească soluții pentru achitarea restanțelor, una dintre acestea fiind și transferarea unor sume de bani de la comunele unde există un excedent de fonduri pentru învățămînt. „Consiliul Județean Suceava va găsi fonduri, pentru că sînt locuri unde pentru învățămînt sînt mai mulți bani decît ceea ce este necesar. Și de asemenea, mai trebuie spus că tot la primul rectificativ se vor prinde și banii pentru plata transportului profesorilor”, a precizat subprefectul de Suceava.