IȘJ Suceava dorește ca elevii de clasa a IX-a să intre gratuit la Balul Bobocilor



– Pînă în momentul de față, singura certitudine este legată de intrarea la discotecă, care va fi gratuită pentru toți elevii
Inspectoratul Școlar Județean Suceava încearcă să găsească soluții pentru ca elevii de clasa a IX-a din municipiu să participe gratuit la Balul Bobocilor. „O parte dintre elevi nu dispun de sumele necesare pentru a participa la spectacol. Avînd în vedere că Balul Bobocilor este prima acțiune a elevilor de clasa a IX-a trebuie să găsim soluții pentru ca participarea bobocilor la spectacol să fie gratuită”, a declarat Neculai Barbă, inspector general adjunct al IȘJ Suceava. Pînă în momentul de față, singura certitudine este legată de intrarea la discotecă, care va fi gratuită pentru toți elevii. Barbă a precizat că numărul bobocilor de la licee nu depășește 100-150 și în condițiile în care Casa de Cultură are 700 de locuri s-ar putea face un efort pentru ca „bobocii” să intre gratis la bal. „Am trimis la școli o solicitare în care am cerut să ni se trimită datele exacte cu numărul elevilor, pentru ca acțiunea să aibă rezultatul scontat. De asemenea doresc să fac un apel eventualilor sponsori să ne ajute în acest sens”, a declarat Neculai Barbă, care a ținut să precizeze că aceste detalii au fost stabilite deocamdată la nivelul municipiului. De asemenea IȘJ va cere Primăriei Municipiului Suceava să suplimenteze forțele de ordine și să asigure serviciul de ambulanță și pompieri pentru buna desfășurare a manifestărilor.