IȘJ Suceava: Cu durere și regret în suflet pentru colegul nostru, Giorgie-Daniel Vlad

Prof. Giorgie-Daniel Vlad
Prof. Giorgie-Daniel Vlad

Cu sufletele împietrite de durere, am aflat că, în pragul Marii Sărbători a Învierii Domnului, colegul nostru inspector, prof. Giorgie-Daniel Vlad, ne-a părăsit, la fel de discret precum a trăit, răpus de blestematul virus COVID-19, la vârsta de numai 64 de ani.
În aceste clipe de adâncă tristețe ne este foarte greu să găsim cuvintele potrivite, pentru că nimic nu mai poate mângâia sufletele noastre, odată cu pierderea unui coleg drag.
Inspector de matematică-informatică din anul 2002, profesorul Giorgie-Daniel Vlad a fost un om blând, calm, dedicat profesiei de dascăl și funcției pe care o deținea. A fost un intelectual de mare calitate, un profesionist adevărat, un model uman și profesional pentru toți cei care l-au cunoscut.
Este dureros să pierzi o ființă dragă. Am sperat, ne-am rugat pentru însănătoșirea lui, dar moartea a fost mai puternică și ni l-a smuls dintre noi. Îl vom păstra în inimile noastre tot restul vieții. Sincere condoleanțe familiei sale!
Dumnezeu să-l ierte și să-i primească sufletul în grădina sa!
Colectivul de inspectori al IȘJ Suceava

Recomandări

Daniela Negurici a plecat la Ceruri mult prea devreme. La doar 51 de ani. Regrete din partea colegilor de la Monitorul de Suceava

Școala de vară „Culorile sufletului”, o săptămână dedicată artei și educației la Seminarul Teologic Ortodox Suceava

Strângere de fonduri pentru Sara, „sufletul din spatele paginii ”, inițiată de preotul sucevean Alexandru Lungu și de polițistul Daniel Ceclan din Brașov