Își va da foc la valiză?



Așteptasem foarte curios pronunțarea în cele două procese în care erau implicate diverse personaje din fotbal. Nu neapărat cel cu impresarii și conducătorii care „reglaseră” transferurile în așa fel încât pierdea toată lumea. Mai puțin ei! Am înțeles, acest proces urma să se întindă mult și bine până la recurs, era doar o problemă de moral pentru iubitorii fotbalului dacă se pronunțau sentințe cu executare. Altfel stăteau lucrurile în cealaltă speță, valiza lui Gigi Becali. Aici sentința urma să fie una definitivă, iar pentru Gigi Becali se ceruse pedeapsă cu executare pentru mită și fals în acte. Bun, el tot își făcea curaj singur, declarând în stânga și-n dreapta că premierea nu e mită, cunoașteți refrenul. Presupunând că luăm de bun acest lucru, el totuși a încercat să ascundă premierea, antrenându-i și pe alții în tărășenie, inclusiv pe Pițurcă, selecționer atunci și acum. Iar falsurile au rămas. Interesant este că o sentință cu suspendare nu ar fi pentru Gigi Becali un succes. Ar scăpa de pușcărie, dar el tot vinovat ar rămâne în fața legii, ar avea cazier. Ori, din câte știu, ca om politic asta ar însemna o adevărată tinichea legată de coadă. Ce folos că ai palat, dacă palatul nu se numește Cotroceni?! Asta e diferența dintre Becali și verii săi, primul e și animal politic. Știm cu cine s-a aliat, deci implicațiile sunt uriașe. De aceea, poate că nu e de mirare că s-a amânat, ci că nu l-au achitat. Nu încă. Desigur, n-ar fi salvat numai întâiul glăsuitor al României, ci odată cu el și brelocul său, Steaua. Căci dacă Becali nu va fi achitat, vina sa se va răsfrânge și asupra echipei, așa cum și Juventus a pătimit de pe urma lui Moggi. Nu le doresc așa ceva suporterilor steliști, dar dacă asta e calea de a scăpa de a scăpa de binefăcător… Varianta cea mai rea ar fi să tragă și ponoasele, și să nici nu scape!
Iată de ce era așa de important cazul valiza, a cărui pronunțare s-a amânat. Glumind puțin, cred că regizorul acestei povești așteaptă ca Steaua să treacă pe primul loc pentru a obține efectul maxim!