Isărescu:Majorările de taxe duc la evaziune,dezechilibrul CAS se rezolvă prin locuri de muncă



Dezechilibrul bugetului de asigurări sociale poate fi rezolvat doar prin crearea de locuri de muncă, întrucât creșterea impozitelor și taxelor nu face decât să stimuleze evaziunea, crede guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.
„Bătălia se va duce aici, cine va reuși să rezolve această problemă și să iasă din cercul vicios (…) Soluția este să acoperim deficitul CAS nu prin majorări de impozite, pentru că acestea nu fac decât să stimuleze evaziunea, ci prin crearea de noi locuri de muncă”, a spus Isărescu.
Și săptămâna trecută guvernatorul BNR a făcut referiri la sistemul fiscal și evaziune, afirmând că modelul antreprenorului român, care vrea să fie și patron și manager, dar și sistemul fiscal conceput astfel încât să forțeze managerii să facă evaziune fiscală, sunt piedici în dezvoltarea pieței de capital din România.
Guvernatorul BNR a arătat că aceeași problemă i-a fost ridicată și în anul 2000, pe vremea când era premier, iar opinia sa a rămas aceeași, că soluțiile financiare nu pot fi decât temporare, când există un asemenea dezechilibru mare, fizic, numeric, până când reformele structurale duc la regăsirea echilibrului fundamental.
„În ceea ce privește BNR, își va vedea de treaba ei, nu vrem să ieșim din domeniul pe care îl acoperim, căutăm să îmbunătățim, prin îmbunătățirea condițiilor de creditare. Dar, fără a ieși din matca noastră, trebuie să spunem că aceste îmbunătățiri sunt paleiative, iar soluția adevărată este crearea de locuri de muncă”, a adăugat Isărescu.
El a participat joi la un seminar cu tema „Clusterele economice generatoare de locuri de muncă”.
Prezent la același seminar, fostul ministru al Muncii Sulfina Barbu a declarat că puțin peste 4 milioane de salariați susțin 5,5 milioane pensionari. Totodată, numărul persoanelor asistate social, sub diferite forme, este de 7,5 milioane.