Accesarea fondurilor europene trebuie să parcurgă toate etapele birocratice, pentru că altfel „corupția poate să explodeze, ca la orice distribuire de fonduri publice”, a declarat, vineri, la Brașov, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, citat de corespondentul MEDIAFAX. Nerespectarea etapelor birocratice pentru fondurile UE ar „Corupția poate să explodeze”
„Vreau să transmit un mesaj tuturor, anume că acești bani nu sunt parașutați, iar etapele birocratice care trebuie parcurse, chiar dacă sunt laborioase, trebuie respectate. Dacă aceste trepte birocratice nu sunt respectate, corupția poate să explodeze, ca la orice distribuire de fonduri publice. Cu alte cuvinte, alternativa la birocrațiea europeană este proiectul. Nu avem șanse în perioada următoare să asistăm la reducerea gradului de birocratizare în vederea accesării de fonduri comunitare și singura noastră șansă este formarea unei capacități administrative de absorție și asta e foarte greu de realizat”, a afirmat Isărescu la o conferință organizată de Institutul Bancar Român.
El a arătat că fondurile de peste 30 de miliarde de euro puse la dispoziția României, până în 2013, ar putea ajuta la depășirea crizei.
Premierul Emil Boc a anunțat că atragerea fondurilor europene este o prioritate a actualului Guvern și că se va modifica legislația pentru achizițiile publice, pentru debirocratizare, dar și pentru întărirea controlului și transparenței achizițiilor.