Isărescu:Economia a intrat în ciclul de creștere;”trebuie să ne grăbim încet” ca să nu facem greșeli



România a intrat într-un nou ciclu de creștere economică, dar „trebuie să se grăbească încet” pentru că poate ajunge foarte ușor la aceeași experiență traumatizantă, de a fi obligată să facă noi corecții, consideră guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
El a transmis investitorilor arabi, în cadrul Forumului Consiliului de Cooperare al Golfului – România, că economia a trecut prin corecțiile necesare, ale deficitului de cont curent și ale celui bugetar, și este stabilizată și pregătită pentru un nou ciclu de creștere sustenabilă.
„Dorim o creștere pe termen mai îndelungat și bazată pe factori care să nu ducă la accentuarea sau la revenirea dezechilibrelor din trecut, ci dimpotrivă să contribuie, chiar de la nivelul corectat astăzi, la diminuarea lor. (…) De aceea noi am și insistat ca următorul ciclu de creștere economică – sau actualul, credem că am intrat deja în el – să fie bazat în principal pe stimularea producției, să aibă o bună componentă bazată pe export și să se mențină acest decalaj pozitiv arătat în ultimii doi ani, prin care creșterea exporturilor s-a realizat în ritmuri mai mari decât avansul importurilor. Asta înseamnă că vom rămâne cu un deficit extern sustenabil, finanțabil, și înseamnă ieșirea din cercul vicios pe care îl presupune o recesiune”, a spus Isărescu.
Guvernatorul BNR a subliniat că România se află după doi ani de corecție economică dureroasă și că există date care arată că această corecție majoră este sustenabilă.
„Așa cum vedem noi de la banca națională, există o probabilitate mică ca dezechilibrele să revină, binențeles și condiționat ca politiciile economice să fie în continuare cele corecte. Deficitul extern, cel care ne-a atras cele mai mari vulerabilități, s-a redus la aproximativ 4-5% din PIB. Sperăm să rămânem în zona asta. Un deficit extern între 4 și 6% este un deficit care poate fi finanțat prin intrări de durată de capitaluri, nu prin mișcări volatile de capitaluri, chiar prin investiții străine directe”, a arătat guvernatorul băncii centrale.
El a menționat că datele arată că potențialul de investiții străine directe este de circa 4-5% din PIB, sume care ar putea fi utilizate pentru finanțarea deficitului extern, alături de fondurile comunitare absorbite.
„Marea întrebare care îi preocupă pe creditorii noștri și investitorii străini este dacă atunci când economia va crește, deficitul extern va rămâne la 5-6% din PIB sau se va duce din nou spre 10%. Consolidarea unui asemenea deficit și deci a sustenabilității corecției cred că va da mare încredere investitorilor străini, creditorilor noștrii, dar și investitorilor români. O asemenera variantă înseamnă creștere economică durabilă, sustenbilă, un ciclu lung de creștere economică și nu un foc de paie”, a spus Isărescu.
Guvernatorul BNR a discutat și despre corecția din sectorul fiscal realizată și a discutat despre evoluția pozitivă a deficitului bugetar structural, de la circa 9,5% din PIB în 2008 la 6% anul trecut.
„În acest an urmează să fie un deficit structural de 3,5% din PIB. Binențeles că pe măsură ce economia crește, cifrele se inversează”, a explicat oficialul băncii centrale.
El a menționat că datele băncii centrale arată că este posibil ca aspectul prociclic al politici fiscale să se atenueze semnificativ în prima jumătate a acestui an și politica fiscală să devină anticiclică.
„Va fi o mare realizare. Ar înseamna că am ieșit din cercul vicios”, crede Isărescu.
Oficialul băncii centrale a adăugat că românii trebuie să învețe din această recesiune mai lungă un lucru pe care îl spuneau și strămoșii latini: „De acum înainte să ne grăbim încet”.
„Știm că avem de recuperat decalaje, dar de multe ori dacă apăsăm pe accelerație prea tare și ne uităm numai la viteza creșterii economice, puteam ajunge ușor la aceeași experiență traumatizantă, și anume să trebuiască să facem corecții în viitor”, a declarat guvernatorul BNR.
Isărescu consideră că rolul BNR în situația actuală este de a spune investitorilor în general, și celor străini în particular, că fundamentele de dezvoltare ale economiei sunt stabile, sănătoase.
„Să le dăm această încredere că vor investi într-un mediu economic stabil, predictibil și să le spunem că din unghiul de vedere al băncii centrale sunt multe și diverse oportunități de investiții profitabile, solide, pe termen lung, în această țară”, a mai spus guvernatorul băncii centrale.
BNR estimează pentru acest an o creștere economică în jur de 1,5% și pentru 2012 un avans cuprins între 4 și 5%.
„Dacă se vor face investițiile din agricultură, dacă absorbția fondurilor europene va fi mai ridicată și dacă se vor face investiții în infrastructură este posibil să avem surpriza unei creșteri mai mari de 1,5%. (…) Exporturile merg bine și le vom încuraja în continuare. Creșterea mai rapidă a exporturilor decât avansul importurilor va fi dovada că această țară își restructurează economia și că va avea o creștere economică de durată, nu un foc de paie”, a concluzionat Isărescu.