Isărescu:Deprecierea nu va duce la creștere economică; am vândut doar valuta preschimbată de Finanțe



Deprecierea leului nu va duce la creștere economică în România, întrucât lipsesc capacitățile excedentare de producție care să susțină o ofertă puternică, apreciază guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precizând că banca centrală a vândut în piață numai din valuta preschimbată de Ministerul Finanțelor.
„Dacă spui că depreciez cursul, îmi crește competitivitatea și duce la creșterea economică. Cursul poate fi o supapă doar pentru dezechilibre acumulate. Trebuie să ai capcități de producție excedentare. Sau investiții rapide, sau domenii, cum sunt cele din agricultură, unde 10% face diferența, poți să exporți. Nu văd această situație în România”, a declarat Isărescu.
Pe de altă parte, șeful BNR afirmă că nici măcar exportatorii nu sunt foarte fericiți cu deprecierea monedei naționale, din cauză că au o structură vulenrabilă și reclamă mai degrabă stabilitate decât un curs volatil.
În completare, analistul Florin Câțu a explicat că mare parte dintre exportatori nu mai doresc deprecierea întrucât un grad relativ înalt din mărfurile exportate înglobează importuri, astfel că o creștere a cursului se resimte în costuri.
Isărescu este de acord că prin depreciere se oferă o șansă producătorilor autohtoni să recâștige piața internă prin „omorârea importurilor”, dar și în acest caz este nevoie de investiții și creșterea capacităților de producție.
„Noi, prin intervențiile noastre, am respectat o regulă strictă, am vândut în piață ceea ce ne-a vândut Ministerul Finanțelor, care s-a finanțat în ultimul timp preponderent de pe piețele externe. În acest fel putem controla mai bine variațiile masei monetare. Când ți-a vândut Ministerul Finanțelor se creează masă monetară, iar sterilizările costă foarte mult, iar pierderile BNR reprezintă deficit, chiar fiscal (…) Am ținut acest echilibru și atunci problema cursului de schimb trebuie văzută în acest context”, a spus Isărescu.
Cursul de referință afișat de BNR a urcat de marțea trecută până luni cu 7,7 bani, ceea ce înseamnă o depreciere de 1,73% a leului. Rata oficială de schimb a atins luni cel mai ridicat nivel din istorie, de 4,5275 lei/euro.
Cursul de referință a coborât ușor marți, însă de miercuri a început să revină pe creștere și s-a apropiat de maximul istoric atins luni. Banca centrală a afișat miercuri un curs de referință de 4,5237 lei/euro.
Deprecierea leului de săptămâna trecută a fost mai mare pe piața interbancară, unde cursul a urcat cu 2% și a stabilit vineri noul record istoric, de 4,5400 lei/euro, ca urmare a intensificării aversiunii la risc a investitorilor pe fondul tensiunilor politice dintre USL și PDL și care au culminat cu propunerea de suspendare a președintelui Traian Băsescu.
Potrivit dealerilor banca centrală a intervenit indirect pentru a tempera deprecierea leului, însă a vândut volume reduse de valută, spre deosebire de alte dăți, când BNR a intervenit mai agresiv și a vândut volume importante de euro.
De la începutul acestui an, leul a scăzut cu 4,72% în raport cu euro.