Isărescu: România trebuie să își mențină calendarul anunțat pentru adoptarea euro în 2014



Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este de părere că România trebuie să respecte calendarul anunțat anterior pentru aderarea la zona euro, respectiv anul 2014, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Isărescu a declarat, joi, într-un discurs despre criza economică ținut la ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității „Babeș-Bolyai”, că programul de adoptare a monedei euro este cel mai bun ghid.
„România trebuie să își mențină calendarul anunțat anterior pentru adoptarea euro. Intrarea în 2012 în mecanismul ratelor de schimb pentru o zonă de constrângeri și parcurgerea, ulterior, a celor doi ani obligatorii în interiorul mecanismului este condiționată de nevoia ca până în 2012 să facem foarte multe reforme”, a spus Isărescu.
Potrivit acestuia, obiectul adoptării euro „este un catalizator al politicilor coerente pentru viitor”.
Miercuri, Isărescu a declarat că trecerea la moneda euro este „o chestiune de putință mai mult decât de voință”, întrebându-se cum poate România să adere la zona euro dacă nu este în stare să termine o autostradă.
„Trecerea la moneda euro nu este doar o chestiune de voință, ci și una de putință. Intri într-un club, dar înainte trebuie să respecți regulile jocului. Bineînțeles că este bine să intrăm în acest club de protecție, dar înainte de a vorbi de acest club de protecție, trebuie să vedem dacă îndeplinim condițiile”, a spus Isărescu.
Totodată, premierul Emil Boc a declarat, miercuri, că Guvernul lucrează la o strategie care să accelereze procedurile de intrare a României în zona euro, înainte de anul 2014.
România trebuie să îndeplinească cinci criterii pentru adoptarea monedei europene, respectiv privind stabilitatea bugetară (deficitul bugetar și datoria publică), inflație, cursul de schimb și condițiile legate de convergența ratelor de schimb pe termen lung.
Inflația statelor membre care vor să adopte euro nu trebuie să depășească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale nivelul mediu al inflației din cele mai performante trei state membre, iar deficitul bugetar trebuie să reprezinte maxim 3% din Produsul Intern Brut.
De asemenea, datoria publică se poate plasa la maxim 60% din PIB, iar în perioada de doi ani în ERM II cursul trebuie să se mențină într-o marjă de 15% față de o paritate stabilită în raport cu euro.
O condiție a tranziției la moneda euro este menținerea monedei naționale în mecanismul european al ratelor de schimb (ERM II) pentru o perioadă de doi ani. România și-a stabilit ca obiectiv să adopte euro la orizontul anului 2014, ceea ce înseamnă că va trebui să intre în ERM II în anul 2012.