Isărescu: Presa trebuie să se disciplineze; nu orice trăncănitor are dreptul să se ducă la televizor



Presa trebuie să se disciplineze și să selecteze mai bine mesajele dacă se dorește reducerea inflației, întrucât nu orice „trăncănitor” are dreptul să se ducă la televizor și să-și promoveze interesul, a afirmat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
„Deci vreți să trăiți într-o țară cu inflație scăzută. Disciplinați-vă vă rog, selectați mai bine mesajele, dacă vreți să vă spun mai clar, că nu orice trăncănitor din țara aceasta are dreptul să se ducă la televizor și să-și promoveze interesul. Că asta faceți. Se duce producătorul de carne de pui și își promovează interesul. Și două zile, pentru că merge foarte bine mesajul pe ideea că se prăbușește țara, îl tot repetați”, a spus Isărescu, într-o conferință de presă, întrebat care sunt cauzele inflației ridicate în ciuda recesiunii, în condițiile în care discursul băncii centrale pare a indica un atac media care duce la creșterea prețurilor.
Guvernatorul BNR a fost rugat să ofere mai multe detalii privind cauzele inflației ridicate, chiar și fără majorarea TVA, întrucât explicațiile de până la acel moment se puteau rezuma la: „nu înțeleg prețurile la benzină, ulterior nici la lapte, un război întreg la televizor pe prețurile la carnea de pui”, ceea ce lăsa impresia că ieșirea din țintă este rezultatul unui atac media interesat.
El a arătat că anticipațiile inflaționiste sunt puternic influențate negativ pentru că „de dimineața până seara se vorbește despre creșteri de prețuri”.
„Încercăm să calmăm populația și să transmitem un mesaj, poate mai virulent decât de obicei, legat de toate aceste discuții, în ideea că se poate discuta orice în țara asta și ele să nu aibă un cost. Faceți știri de senzație. Foarte bine! Să știți că ele au un cost. Acesta este mesajul pe care vă rog să îl transmiteți. Dacă urmăriți numai vânzarea știrii la televiziune și pe Mediafax, dați în continuare bombe din astea și noi ce să facem?!”, a continuat guvernatorul băncii centrale.
Isărescu a precizat că nu dezbaterile publice sunt motivul principal pentru inflația ridicată, dar au o anumită contribuție, de până la 0,5%.
„Aveți oameni care în mod zilnic ne vorbesc despre depreciere. Căutați-i la conturile în valută și vedeți câtă valută au. Cam despre asta este vorba, nu despre altceva. Odată și odată trebuie spus că lipsa de disciplină în dialogul public are niște costuri. Voi credeți că sunteți mimoza pudică și puteți spune ce vreți și nu o să vă zică nimeni nimic. Uite, vă zic eu acum!”, a adăugat Isărescu.
Guvernatorul BNR a extins ulterior explicațiile arătând că maniera în care se poartă discursul public și în care este reflectat acesta în media dăunează inclusiv imaginii țării în exterior.
„Domne are un cost tot ce se întâmplă în țara asta. Altminteri, cum putem să explicăm că având datorie publică de 30% avem CDS care se menține peste 300 puncte de bază? Lumea trebuie să înțeleagă că sunt legate inclusiv de maniera în care disuctăm și în care înțelegem să facem rating. Toți trebuie să supraviețuim crizei, inclusiv televiziunile, ziarele, noi vă spunem să supraviețuiți, să o duceți bine, dar să știți că sunt niște costuri. Aste este enervant pentru mine, când vă aud și vă citesc și văd cât vă minunați că se întâmplă aia și aia, exact dumneavosatră. Aveți și dumneavoastră o contribuție, cel puțin acest lucru să îl acceptați, că nu sunteți numai de mângăiat pe creștet și dat mâna cu dumneavoastră.”, a conchis Isărescu.