Isărescu: Noi am redus dobânda, băncile ioc; băncile centrale se vor implica în economia reală



Guvernatorul Mugur Isărescu crede că băncile centrale se vor implica tot mai mult în economia reală, pentru a asigura stabilitatea financiară, dar și cadrul de transmisie a mecanismelor de politică monetară, unde a dat ca exemplu majorarea dobânzilor la bănci în contrast cu evoluția ratei BNR.
„S-a spus foarte bine că nu e treaba unei bănci centrale să intre chiar atât de adânc în economia reală. De ce o facem noi și de ce o vom face chiar mai apăsat în perioada umărătoare, inclusiv prin sucursale? (…) Avem motiv foarte serios. Nu e vorba doar de o ușoară reorientare. Izolarea asta, sau departajarea unei bănci centrale de economia reală, o să înceapă să se estompeze. Nu știm cum va arăta o bancă centrală în următorii șapte ani”, a început Isărescu discursul la un seminar pe tema fondurilor europene, organizat la BNR de ziarul Economistul.
Oficialul BNR crede că o astfel de schimbare a poziționării este similară implicării băncilor centrale în viața socială, a modului cum au început să comunice, sau similară câștigării independenței politice, de asemenea recentă în băncile centrale europene, și mai ales în Marea Britanie.
„Cu alte cuvinte, băncile centrale au ieșit mult mai mult în față. Sunt extrem de prezente (…) Bănuiesc, fără să fac eu mari prognoze, că, apropo de implicarea băncilor în economia reală, în următorii ani vom asista la ceva transformări. Nu-mi dau seama cât”, a continuat Isărescu.
Guvernatorul BNR a argumentat că băncile centrale, inclusiv cele din Europa, unde permanent s-a vorbit de un singur mandat, respectiv stabilitatea prețurilor, încep să aibă un al doilea mandat, privind stabilitatea financiară. În opinia lui Isărescu, stabilitatea financiară înseamnă implicare în economia reală, pentru că stabilitatea financiară nu reprezintă numai stabilitatea sistemului bancar.
„Și noi avem două direcții, supraveghere și stabilitate financiară, și au obiective, nu spun că sunt în conflict, dar categoric nu se suprapun și categoric că stabilitatea financiară este mai mult decât stabilitatea sectorului bancar”, spus Isărescu.
Oficialul BNR a concluzionat astfel că banca centrală trebuie să aibă și o perspectivă a clienților bancari, dacă are printre obiective stabilitatea financiară.
„Și te uiți la clienții băncilor, nu din compasiune sau din complezență, să vedem ce fac, ci pentru că experiența a arătat că fiecare își urmărește interesul. Bancherul scoate bani și din piatră seacă, foarte bine s-a spus aici. Dacă ar putea ar lua și cinci piei de pe client. Nu poate. Și de aici vine adevărul pieței, și funcționarea economiei de piață. Pentru că trebuie și pe partea cealaltă să se izbească de unul (client- n.r.) solid. Care înțelege, are educația financiară, înțelege ce e aia un credit și știe să citească un contract”, a adăugat guvernatorul băncii centrale.
Isărescu vede ca alt argument pentru o implicare mai activă a băncilor centrale în economia reală susținerea transmisiei politicii monetare, mecanismele de transmisie fiind „noțiuni extrem de complicate”.
„Prețurile sunt total libere, care e magia? Se face prin canalele de transmitere a politicii monetare (…) Noi am redus dobânda? Am redus-o, băncile comerciale, ioc, ba chiar, într-un fel, au mai și majorat-o puțin. Înseamnă că nu a funcționat canalul de transmisie”, a exemplificat Isărescu.
El a reiterat că BNR lasă în fiecare lună lichiditate excedentară în piață, „ceea ce nu e tocmai ortodox pentru politica unei bănci centrale”, adăugând că una dintre funcțiile unei bănci centrale este să nu lase lichiditatea să „băltească”.
„Băncile comerciale acum un an înnebuneau publicul că n-au lichidități, acum nu mai pot să spună asta, pentru că e atât de evident… Mai mârâie pe aici prin spatele meu: știți că avem, dar n-avem siguranță, că ne ia BNR banii. Lichiditatea, în primul rând, poate să fie reglată, ea nu este toată a băncii centrale”, a precizat guvernatorul.
Isărescu recunoaște însă că băncile sunt mult mai aproape de adevăr atunci când vorbesc de încredere, ceea ce ar legitima și preocuparea BNR pentru lipsa de încredere din economie și din societate.
„Dacă din cauza lipsei de încredere transmisia politicii monetare nu este cea pe care ne-o dorim? Dacă din cauza lipsei de încredere acest exces de lichiditate, pentru care un monetarist pur ar putea să vină să mă tragă de ureche și să-mi spună: «Ce faceți domnul guvernator, ieșiți din canalele unei bănci centrale?. Da, încerc să ies, dar nu prea mult. Dar dacă acest exces de lichiditate, care poate să fie e joci cu chibritul pe lângă butoiul cu benzină, se duce pe curs sau într-o direcție total nedorită? Când lași lichiditate în piață își asumi niște riscuri. Putem să mai spunem în acest condiții că nu ne interesează încrederea în piață, încrederea în societatea românească?”, a continuat Isărescu.
El a amintit și de disputa cu „prietenii din mass-media”, întrebându-se dacă o persoană care se strâmbă în onglindă în fiecare dimineață își întărește psihicul sau devine și posomorâtă
„Toată această atmosferă negativă ne interesează, încercăm s-o schimbăm, pentru că nu putem să spunem fiți optimiști români, că nu ne crede nimeni, încercăm s-o schimbăm prin argumente corecte”, a conchis Isărescu.