Isărescu: Neplata datoriilor este un sport național în România, iar acum nu plătește nici statul



Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, vineri, că în România neplata datoriilor este „un sport național” și ar trebui ca statul să dea un exemplu pozitiv și să își achite debitele, pentru că altfel „se strică atmosfera asupra economiei de piață”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Isărescu a afirmat, într-un discurs ținut la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, că într-o economie de piață cine a consumat a plătit, iar dacă nu respectă acest principiu este „eliminat din club”.
„Trebuie rezolvată problema arieratelor. Iarăși am intrat în arierate, deși credeam că am scăpat de ele. Nu ne plătim datoriile. Nu este economie de piață. Într-o economie de piață ai consumat, ai plătit. Este un obicei care te scoate din club, te elimină, consumi și nu plătești. Este un sport național, iar acum nu plătește nici statul. Statul trebuie să dea exemplu despre plata la timp a obligațiilor sale, nu să dea exemplu negativ, pentru că atunci s-a stricat toată atmosfera economiei de piață”, a afirmat guvernatorul BNR.
Mugur Isărescu a participat la manifestările dedicate împlinirii a 90 de ani de la înființarea primei instituții de învățământ economic superior în limba română, Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale.
În cadrul evenimentului au avut loc vernisajul unei expoziții, dezvelirea plăcii comemorative de pe frontispiciul clădirii facultății și lansarea unor volume. La manifestare au fost prezenți, printre alții, rectorul UBB, Andrei Marga, rectorul Academiei de Studii Economice București, Ioan Roșca, fostul ministru al MAI Ioan Rus, cadre didactice și studenți.
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că „a devenit aproape un sport pentru mediul de afaceri să nu respecte legea”, șeful statului susținând că și patronatele au o responsabilitate față de stat.
„A devenit aproape un sport pentru mediul de afaceri nerespectarea legii”, a spus șeful statului la conferința „Parteneriat pentru creștere economică în 2011’, organizată de „Ziarul Financiar” și Consiliul Investitorilor Străini.
Băsescu a precizat că este vorba despre munca la negru și neplata taxelor.
România va solicita FMI a șasea derogare de la începutul acordului stand-by privind atingerea țintei de arierate. FMI a cerut Guvernului, la misiunea de evaluare a acordului, să plătească o parte semnificativă din arierate ca precondiție pentru următoarea tranșă, după ce a constatat că la datoriile statului s-au adăugat din luna septembrie obligații de 1 miliard de lei numai la sănătate, deși s-au achitat 2 miliarde lei către acest sector.
Arieratele statului (restanțe de plată de peste 90 de zile) au ajuns la finele lunii iunie la două miliarde de lei, aproape dublu față de ținta stabilită în acordul cu FMI pentru jumătatea anului, de 1,09 miliarde lei, creșterea față de luna martie fiind de 240 milioane lei.
Plățile restante ale statului către companiile private s-au redus pe parcursul acestui an cu doar 500 milioane de lei, valoarea arieratelor totalizând 1,5 miliarde lei la sfârșitul lunii septembrie.