Banca centrală are spațiu de relaxare a politicii monetare, având în vedere nivelul încă ridicat al ratelor rezervelor minime obligatorii și rata dobânzii de politică monetară, dar deciziile vor viza preponderent contextul economic intern, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, informează Mediafax.”Mai avem gloanțe, dacă vă uitați numai la RMO unde suntem foarte sus. Și rata dobânzii este foarte sus (…) Bineînțeles că nu ceea ce se întâmplă în Polonia și Ungaria ne face să luăm o decizie, ne uităm la economia reală (…) Dacă apar diferențiale mari de dobândă, normal că stimulează intrările de capital. Cu alte cuvinte, uitați-vă cât sunt RMO în Polonia, Ungaria, Cehia și uitați-vă la noi”, a afirmat Isărescu la conferința privind deciziile de politică monetară.El a explicat că intrări sau ieșiri de 3-4-5 miliarde de euro, valori mici la nivel internațional, pot avea însă impact asupra economiei românești.Șeful băncii centrale a arătat, însă, că anul trecut România a achitat ușor 5-6 miliarde de euro din datoriile pe care le avea, „chiar s-a trecut și în banal”. „Am asigurat și stabilitatea financiară, în condițiile în care a fost un necaz micuț, cu băncile cipriote, care putea însă să aprindă o scânteie (…) Vrem să menținem și stabilitatea prețurilor și cea financiară și să contribuim și noi cu politica monetară la o creștere economic sustenabilă și de durată. Stabilitatea nu o facem de dragul stabilității, ci de a contribui la o creștere sustenabilă, care asigură la rândul ei stabilitatea financiară (…) Le creștere economic sănătoasă suntem parteneri”, a completat Isărescu.În opinia guvernatorului BNR, riscurile asociate inflației provin în principal din volatilitatea fluxurilor de capital extern, pe fondul dezintermedierii transfrontaliere din sector bancar și volatilității sentimentului investitorilor, influențat preponderant de deciziile marilor bănci centrale.Consiliul de Administrație al BNR a decis miercuri să reducă rata dobânzii de politică monetară de la 4% la 3,75% pe an, un nou minim istoric, precum și ratele rezervelor minime obligatorii la lei de la 15% la 12% și ratele rezervelor minime obligatorii la valută de la 20% la 18%.