Isărescu, cum ne pregătim pentru următorii 100 de ani: După ce evaluăm ce a fost valoros în trecut

Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), a menționat, marți, pe scurt, cum ne putem pregăti pentru următorii 100 de ani, în contexul lansării unei cărți prin care au fost recuperate mai multe seturi de date privind indicatorii macroeconomici ai României.„Ultimul capitol al cărții este intitulat, în loc de încheiere, «Cum ne pregătim pentru următorii 100 de ani?», pentru că aceasta este esența cărții. Avem nevoie de mintea cea din urmă care să ne facă să privim înapoi cu înțelepciune, iar, mai departe, să încercăm să vedem unde ne aflăm, unde vrem să ajungem, ce avem de făcut și ce putem lua cu noi în bagajele pentru viitor. Desigur, după ce evaluăm ce a fost valoros în trecutul nostru”, a afirmat Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, în cadrul lansării cărții „Un veac de sinceritate. Recuperarea memoriei pierdute a economiei românești: 1918 – 2018”.Această carte a fost coordonată de Liviu Voinea (viceguvernatorul BNR), iar la realizarea ei au participat șapte economiști din cadrul BNR: Alexandra Cojocaru, Brîndușa Costache, Veaceslav Grigoraș, Horațiu Lovin, Camelia Neagu, David Orțan și Andrei Tănase.Guvernatorul a menționat că, la 100 de ani de la Marea Unire, România nu are un set complet de date, un set unitar de indicatori economici de bază, dar o mare parte au fost recuperate prin cercetările făcute de autorii menționați.„Nu avem încă seturi de date unitare care să vorbească despre economia României, așa cum a fost ea, cu suișuri și coborâșuri. Corect și parțial explicabil, pentru că, peste tot în lume, s-au petrecut modificări metodologice. Am mai spus de nenumărate ori, Produsul Intern Brut, ca indicator, este o o creație mai degrabă postbelică, dar această realitate nu este, nicidecum, consecința numai a unei lipse de preocupări, ci aș spune că este, mai degrabă, consecința unei perioade istorice”, a explicat Isărescu.Reprezentantul Băncii centrale a reamintit printre cauzele pentru care lipsesc datele macroeconomice faptul că, în ultimii 100 de ani, regiunea din care facem parte și la nivel global s-a trecut prin Marea Criză din 1929 – 1933, cel de-Al Doilea Război Mondial și perioada comunistă, iar ultima a schimbat „radical stilul de viață, modul de gândire, concepțiile despre muncă, toate au avut de suferit și s-au modificat munca în sine”.„După 22 decembrie 1989, despărțirea de vechile deprinderi nu a fost deloc ușoară”, a mai remarcat Isărescu.

Recomandări

O femeie din satul Mihoveni, Maria Butnari, a fost sărbătorită de familie și Primăria Șcheia la împlinirea vârstei de 100 de ani

O femeie din Șcheia, Maria Butnari a fost sărbătorită de familie și Primăria Șcheia la împlinirea a 100 de ani

O femeie din Șcheia, Maria Butnari a fost sărbătorită de familie și primăria Șcheia la împlinirea a 100 de ani
O femeie din Șcheia, Maria Butnari a fost sărbătorită de familie și primăria Șcheia la împlinirea a 100 de ani

Acțiuni repetate ale polițiștilor privind forțarea trecerii căii ferate, după ce Suceava a fost pe locul II la accidente anul trecut

Leonardo Badea (BNR): Dinamica economică a ultimului sfert de secol în România și nevoia curentă de re-echilibrare a finanțelor publice