Guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, cel care a semnat în 2000, ca prim-ministru, acordul de construcție a podului de la Calafat-Vidin, afirmă că la acel moment spera ca lucrarea să fie încheiată mai repede, nu în 2013, și a adăugat că acest pod poate concura să apară pe bancnotele de euro
„Este un pod european, solid, eficient, care unește două părți ale Europei și, pentru că pe bancnotele de euro se află poduri, ca simbol al unității europene, al comunicării, al solidarității, cred că și acest pod poate concura în viitor să apară pe una din bancnotele de euro”, a spus Isărescu.
El a menționat și contribuția la acest proiect a foștilor politicieni din urmă cu 13 ani, făcând referire inclusiv la președintele României și ministrul de Externe de atunci, Emil Constatinescu și, respectiv, Petre Roman.
România și Bulgaria au semnat acordul pentru construirea podului Calafat-Vidin în martie 2000, însă inițierea proiectului a întârziat din cauza fondurilor insuficiente.
Podul de doi kilometri peste Dunăre este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă orașul german Dresda de Istanbul (Turcia).
Costurile totale ale proiectului totalizează 226 milioane de euro, iar angajamentul financiar al guvernului bulgar se ridică la 60,7 milioane de euro. Proiectul beneficiază de împrumuturi și finanțări gratuite de la Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Investiții, Agenția Franceză pentru Dezvoltare și Instituția Germană de Credit pentru Reconstrucție și Dezvoltare.