Consolidarea fiscală și dezintermedierea bancară afectează economia, dar procesul de convergență și recuperarea decalajelor nu se poate baza pe deficite mari, care de multe ori înseamnă bani risipiți, iar corecțiile sunt chiar mai adânci decât creșterile, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărecsu”Trebuie să facem consolidarea fiscală, și am făcut-o, și, datorită crizei din zona euro, trebuie să facem față procesului de dezintermediere ale băncilor-mamă. Se pare că ambele procese sunt suportate cu greutate de economia românească”, a spus Isărescu la un eveniment oraginzat la BNR de Aspen România și The German Marshall Fund, la care a participat și premierul Victor Ponta.Șeful băncii centrale a completat că în statele care se află în proces de recuperare a decalajelor stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară sunt chiar mai importante decât pentru statele dezvoltate, criticând totodată ideea vehiculată în spațiul public de o serie de analiști care vorbesc de majorarea deficitului bugetar ca soluție pentru o creștere economică mai accelerată.”Uneori se pune față în față deficitul bugetar cu procesul de catching-up, hai să facem un deficit de 10% să ne dezvoltăm mai repede, dar nimeni nu realizează că deficitul bugetar, care uneori nu duce decât la risipă de cheltuieli, atunci când trebuie corectat, te dă înapoi mai mult decât ai crescut” a explicat Isărescu.El a arătat că Uniunea Europeană trebuie să gândească un mecanism care să împace integrarea bancară și procesul de dezintermediere, mai ales în condițiile unui angajament de consolidare fiscală la nivel continental.În contextul integrării financiare, care va deveni din ce în ce mai puternice, Isărescu afirmă că prezervarea puterii de supraveghere în intregime la nivel local ar duce la un rezultate suboptimal, din cauza informațiilor limitate.”Organul de supravheghere n-ar avea o perspectiva asura activităților transfrontaliere ale băncilor-mamă (…) Participarea ar însemna ca România să aibă o voce mai activă în luarea deciziilor și, cum ne vor afecta oricum, poziția noastră este să intrăm în uniunea bancară”, a continuat oficialul BNR.Isărescu a mai arătat că nu se poate face convergență reală fără capitalizare, iar indiferent de resurse, interne sau externe, acestea nu se pot face fără un sector financiar viabil.”Este la fel cum la o inflație ridicată, toate planurile întreprinderilor sunt puse sub semnul întrebării”, a conchis Isărescu.