Isărescu: Ce modele dă societatea românească astăzi tinerilor?



Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spune că trebuie oferite modele serioase tinerilor, dând exemplu o broșură făcută de Banca Central Europeană despre falsurile în materie de bancnote care, deși pare inspirată din poveștile cu pionierul sovietic și milițianul anilor ’50, e utilă în educarea tinerilor.
Isărescu a povestit, luni, la Constanța, că BNR a găzduit anul trecut expoziția Euro a Băncii Central Europene și a aflat până unde poate merge un asemenea proiect educațional, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Anul trecut am găzduit expoziția euro, nu era a noastră, era a Băncii Central Europene, noi doar am găzduit-o. Proiectul s-a adresat publicului larg și am văzut, din partea celei care într-un fel ne este sora cea mare, Banca Central Europeană, până unde poate să meargă un asemenea proiect educațional, până la lucruri care ar putea părea caraghioase. De exemplu, apropo de contrafaceri, de falsuri în materie de bancnote, eu vă spun ce m-a impresionat pe mine, o cărțulie despre educație, din asta care pare ciudată. Pentru cei generația noastră probabil că suna ca poveștile alea cu pionierul sovietic, dar vedeți se mai repetă istoria. Cu băiatul bun, băiatul rău, fata – prietena băiatului bun și cum îl descoperă pe cel rău care se ocupa cu spălatul de bani, cu bani falși. O poveste, aș putea spune ușuratică, dar ea era dedicată unui public țintă, tineretul, care trebuie să fie educat”, a afirmat guvernatorul BNR.
El a mai spus că tinerii din România au nevoie de adevărate modele, nu de samsari de fotbaliști sau de cei promovați în prezent de televiziuni.
„Tot vorbim despre bacalaureat că nu au reușit prea mulți. Ce modele le dăm, ce modele le dă societatea românească în prezent, samsari de fotbaliști care câștigă cu sutele de milioane? Ei vor prelua treptat conducerea acestei țări dacă nu le dăm modele. Apropo de educație, de mici trebuie să fie educați în spiritul, nu spun cuvinte mari, al muncii, al cinstei, al legalității. Prima mea reacție la acea broșură, «uite, parcă era pionierul sovietic și cu milițianul din cărțile de educație din copilăria mea în anii ’50». Educația are legile ei. Decât modelele care sunt promovate pe bază de rating la televiziuni în prezent mai bine așa ceva. Și le face Banca Central Europeană, nu altcineva, nu este nici stângism, nici populism, este un proiect făcut după zeci de ani de analiză”, a explicat Isărescu.
Șeful băncii centrale a adăugat că expoziția pentru familiarizarea publicului cu bancnotele și monedele euro a avut un număr redus de vizitatori și că dacă ar fi avut altă tematică probabil numărul celor care i-ar fi trecut pragul era mult mai mare.
„Din păcate, spun din păcate, deși în prezentarea mea de aici reiese că e mare succes, expoziția a fost vizitată de numai 6.500 de persoane și a stat trei luni de zile. (…) Asta arată că mai trebuie să pistonăm în această direcție. Dacă era ceva legat de vreun mare samsar de fotbaliști probabil că nu se duceau 6.500, se duceau 20-30.000 de persoane. La o expoziție Euro, în condițiile în care dacă întrebai acum cinci ani, acum doi ani românii dacă vor să treacă la euro, mâine ar fi vrut să treacă, acum nu mai vor, că au aflat că e greu, că e Grecia, sunt confuzi în minte. Ce ne arată acest lucru ? Că partea emoțională din reacția societății românești este încă dominantă, peste tot există dominanta emoțională și la vot se votează mai mult cu sentimentul decât cu rațiunea. Dar în domeniul finanțelor cred că trebuie mai multă rațiune, că aici e vorba de bani”, a completat Isărescu.