„Ironia sorții: Muzica – cât de frumoasă e pe scenă, ca ultima expresie a artistului, este dominată tot de afaceri…”

– Interviu cu Cristi Minculescu, solistul legendarei trupe rock – IRIS, înainte de concertul susținut la Suceava – „Iris Maxima”
– Când ați început să lucrați la „Iris Maxima”?
– Am început din ianuarie anul trecut, și l-am finalizat în octombrie, tot anul trecut…Am avut deja un spectacol în București, cu o producție specială, și un turneu de promovare a albumului în alte șapte orașe ale țării, cu aceeași producție (atât a dorit sponsorul).
– Din câte am aflat, ați fost cel care ați ales Suceava, pentru promovarea albumului, după cele șapte orașe cuprinse în proiectul inițial. De ce Suceava?
– Pentru că aici este un public special, nu știu (?!), transmite o căldură specifică, e altceva, locul sucevenilor este pus deoparte. Chiar și fără producția de la București, repertoriul este același, însă nu este îmbrăcat în producția „spectaculoasă”, dacă vreți.
– Piesele au fost scrise în același „stil” Iris?
– Da, piesele au fost compuse cum ne-au venit pe moment.
– De ce „Iris Maxima”?
– Este un fel de mulțumire pentru doi fani din Iași, care au venit după noi de vreo cinci ani. Titlul albumului nu se referă la performanță, că ar fi fost „Maximum”. De fapt, au trecut cam șapte ani de când ne întâlnim cu cei doi fani din Iași. După producție, „Iris Maxima” este al 21-lea album.
– Este același Iris, sau este mai actual?
– Păi actual este alternativ, noi nu avem treabă cu asta.
– „Dacă îți place ceea ce faci, nu e clișeu”
– Iris, pe scena muzicală românească de aproape 30 de ani. Cum ați reușit să „convingeți” atât de multă lume?
– Este greu de răspuns. Nu avem cum să mulțumim pe toată lumea, că ar fi ideal, dar pe cât mai mulți reușim. Nu știu, datorită imaginii trupei, și în afară, și pe scenă. Formula actuală are 20 de ani și două luni, chiar astăzi (23 martie), este o camaraderie mai tacită, multă seriozitate în muncă. Este o luptă foarte plăcută.
– Luptă cu cine?
– Cu noi înșine. Este cea mai mare bătălie. Și mai este ceva: să nu faci clișee. Asta se vede. Dacă îți place ceea ce faci, nu e clișeu, asta se vede. Dacă intervine rutina s-a terminat.
– În 2007 împliniți 30 de ani de activitate. Pregătiți ceva deosebit?
– Avem un plan, depinde de bugetul pe care-l vom avea la dispoziție, vrem să facem un spectacol „sus de tot”. Vrem să avem un invitat de mare calibru….
– V-ați mai gândit la o colaborare cu un artist din afară, sau cu o voce ca a Feliciei Filip, sau, de ce nu, tot cu ea?
– Dacă echipa de bază nu se schimbă nu are rost să ne gândim la o schimbare. S-ar putea, nu știu. Nouă ne place să facem lucruri în premieră, trebuie gândită bine și chestia asta cu colaborarea, dacă va fi cazul, pentru că aici intervine și casa de discuri și mai mulți factori, și ei au o strategie, și noi… Nu suntem doar noi, cei de pe scenă, într-un proiect.
– Ce spuneți de o colaborare cu artiști mai tineri?
– Nu, pentru că sunt mentalități diferite. În cazul nostru, așa văd eu lucrurile, ei văd altfel lucrurile, mult mai în viteză…
– Și mai superficial?
– Superficial nu, numai în viteză.
– „Spectatorul preferă să vadă punctul de vedere al unui artist într-un singur spectacol, decât să vină la un ghiveci”
– Este o competiție între trupele de rock românești, unii încearcă să-i depășească pe alții?
– Nu, asta este o tâmpenie, că ăla ia locul altuia. Este loc pentru toată lumea, numai că atunci când nu ai nimic de spus…Nu știu, probabil noi îmbrăcăm altfel muzica, mesajul este transmis altfel, deși poate sunt subiectiv, alții ar trebui să răspundă, cei care ascultă muzica noastră.
– Mesajul transmis de IRIS este primordial, și ajunge la inima spectatorului.
– La piese este simplu, cum ne vine o idee o și îmbrăcăm, și facem muzică, dar este normal că nu poți să mulțumești pe toată lumea. Turneul a demonstrat din plin că se ascultă IRIS. Turneu pe bilete, și a mers. Spectatorul preferă să vadă punctul de vedere al unui artist într-un singur spectacol, decât să vină la un ghiveci, la care chiar dacă suntem și noi, nu cântăm suficient, cam 30 de minute, între alte două trupe și, astfel, nimeni nu cântă destul pentru fanii săi.
– Concertele de promovare „Iris Maxima” continuă în țară.
– Continuăm cu spectacole la Piatra Neamț, Roman, Turnu Severin, Lugoj, Hunedoara, Târgu Jiu, Giurgiu…Unde putem noi ajunge. Am vrut foarte mult să mergem în aceste orașe, pentru că nu este drept să nedreptățești pe unii, făcând numai opt concerte.
– Ați avut parte de săli pline și de fani înfocați și înainte de 89, și după. S-a schimbat într-un fel publicul, există diferențe între cele două perioade, să le zic așa?
– Publicul nu s-a schimbat. Noi nu ne-am schimbat, asta este bine, pentru că noi ne tragem forța de la public. Dacă vii după 600 de kilometri și este o atmosferă glacială – cazi. Este aiurea! N-am pățit așa ceva, dar dacă publicul te reîncarcă cu energie, după un drum din acesta nu se simte pe scenă, se simte după aia.
– „Nu avem un statut aparte față de celelalte trupe”
– Lucrați și acum la noi piese pentru următorul album?
– Nu, nici chiar să sufoci publicul.
– Capitala este sufocantă pentru IRIS?
– Nici vorbă, chiar este un debușeu. Am făcut mai multe proiecte cu TVR-ul. Chiar vom scoate un DVD cu turneul din acest an, probabil prin toamnă, și sunt locuri în care se cântă rock, nu suntem numai noi, dar nici vorbă de sufocare.
– Uneori nu simțiți nevoia de o pauză, o evadare pentru a vă reîncărca bateriile?
– Vin și acele perioade, dar atâta timp cât tot apar cântări este bine să nu îți iei pauze. Suntem în tratative, acum, cu două mărci de bere, pentru vreo 40-45 de spectacole în vara asta.
– Muzica din afară vă inspiră?
– Nu, și afară sunt tot „dinozauri”. Aici este ironia sorții, muzica cât de frumoasă e pe scenă, ca ultima expresie a artistului, este dominată de afaceri, și afară este un rechinism mare… Asta este viața.
– La noi sun rechini albi, rechini negri…
– Nu, la noi este o boală de show – business, este ca un pod, se sapă, se pun piloni, se pun ancore…
– În trupa Iris fiecare are rolul său, unul se ocupă de afaceri, altul de tehnică, altul de compoziție?
– Nu, avem un manager, atât. Nu suntem complementari, dar știți cum este, când ai treabă de făcut nici nu mai ai timp să te cerți sau să ai opinii contradictorii. Nu avem un statut aparte. Știu că din afară se vede altfel. Nu avem un statut aparte față de celelalte trupe.
– Mai aveți timp și de un pamflet politic…
– Nu, mă amuză tot ce se întâmplă…, ca în vremurile lui Caragiale: „Eu cu cine votez?”. Este treabă dură, ca și afară.
– „Cea mai crudă înfrângere este renunțarea la vise”
– Artiștii tineri au șansă să facă muzică de calitate în România zilelor noastre?
– Da, au foarte multe șanse, dacă vor să se bată. Cea mai crudă înfrângere este renunțarea la vise. Dar trebuie să te bați tot timpul, pentru că altfel rămâi imobil.
– Ce obstacole a avut Iris, de-a lungul timpului, „necazuri” care v-au făcut să fiți mai bătăioși?
– Nu au fost necazuri sau șuturi în fund, a fost regimul acela cretin, până în 90, și trei suspendări de spectacole.
– Cum ați perceput atunci acele suspendări?
– Eu am spus la primul că, dacă vine și al doilea este extrem de grav, și dacă vine și al treilea este ultima picătură. Și așa a fost. Ultimul spectacol suspendat a fost în 1988.
– Anul 1989 a fost și pentru Cristi Minculescu un gând de schimbare, ați fost încrezător într-o schimbare?
– Nu, sunt mai circumspect din fire. A zis bine Silviu Brucan…
– El a spus 15 -20 de ani de schimbare…
– Va fi mai mult: 30, 35, 40…60. Totul pleacă de la cap, de la mentalitate. În comunism luau bani și cei care nu munceau, cu un ness, un săpun… Acum e greu. Trebuie să dai cu cârca ca să câștigi. Și ăia care erau obișnuiți pe timpul lui „Piticu” să trăiască pe spatele altora nu înțeleg nimic.
– Aveți încredere în generația care vine din urmă că vor înțelege cu mult mai bine ce trebuie făcut în noua Europă?
– Cu siguranță. Cine va apuca majoratul sau 16 ani, sau se va naște după intrarea în Uniunea Europeană, cu siguranță își va desfășura viața în alte coordonate, pentru că este sistemul care nu îți permite să pui nitul ăla la caroserie altfel…, și multe altele.
Intrarea României în Uniunea Europeană – un medicament amar, dar necesar
– Înțeleg că vedeți necesară intrarea în Uniunea Europeană?
– Este un medicament foarte amar, dar este necesar.
– Un medicament pentru un bolnav…
– O terapie șoc, ceai de ceapă, mătase de porumb, că miere nu este, mierea vine mult mai târziu, după ani de zile…
– Poate că umorul ne va ajuta să trecem și de acest prag… Mai este umor la români?
– Este, și multă autoironie, și asta este bine. Nu prea mai ai timp să mai râzi, că te obligă sistemul, nu mai ai timp de …, lasă că merge și așa.
– Că tot suntem cu fotbalul în minte, după tragerea la sorți pentru UEFA, un pronostic pentru meciul Rapid – Steaua.
– Ce să zic…? Partea cea mai nasoală este că puteam să jucăm finala. Oricum una dintre cele două echipe este în semifinale…
– Ne-au „aranjat” alții acest meci, după cum s-a vehiculat?
– Vă întreb altceva, și poate este chiar un răspuns: închipuiți-vă o finală, la București, între unii din Albania și unii din Bulgaria… Este vorba de spectacol, de bani… Totuși, sunt convins că dacă ajungeam în finală ar fi mers românii, aveau pentru ce.
Eu cred că finala se va juca între Sevilla și Schalke 04.