Funcția de administrator public al județului Suceava va fi ocupată de actualul director economic al Consiliului Județean, Irina Vasilciuc. Aceasta a obținut media generală 10 la concursul susținut în zilele de luni și marți pentru postul de administrator public în fața unor specialiști ai Consiliului Județean Suceava. Irina Vasilciuc ar urma să preia noua funcție în maxim 15 zile de la anunțarea rezultatului concursului, în urma unei dispoziției a șefului administrației județene, Gheorghe Flutur. De asemenea, acesta ar urma să numească și un nou director economic, funcție care va rămâne vacantă în urma obținerii postului de administrator public de către Irina Vasilciuc.
Postul de administrator public al județului Suceava a fost înființat pentru prima dată în anul 2008, imediat după ce Gheorghe Flutur a obținut funcția de președinte al Consiliului Județean. Primul ocupant al acestei funcții a fost Petru Luhan, care ulterior a devenit europarlamentar. După plecarea lui Petru Luhan în Parlamentul European, în toamna anului 2009, postul de administrator județean a fost desființat.
Funcția de administrator public a fost reînființată la propunerea lui Gheorghe Flutur, reintroducerea acestui post în organigrama CJ Suceava fiind aprobată de membrii deliberativului județean. Flutur a explicat că noul administrator public al județului va avea ca atribuții urmărirea investițiilor realizate din fonduri de la Uniunea Europeană și creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene.
Președintele CJ Suceava a declarat ieri că în perioada imediat următoare va stabili data de la care Irina Vasilciuc va prelua noua funcție.