Irina Păcurariu prezintă, din 7 octombrie, emisiunea „Judecă tu! „, la TVR 1



Irina Păcurariu va prezenta, din 7 octombrie, în fiecare joi, în prime-time, „Judecă tu!”, o emisiune interactivă, difuzată pe TVR 1, informează Televiziunea Publică.
Emisiunea „Judecă tu!” aduce în discuție teme importante ale societății românești actuale. „Judecă tu!” este o emisiune interactivă, care va implica telespectatorii prin faptul că ei vor vota pro sau contra subiectului dezbătut în studio.
La prima ediție, transmisă în direct joi, de la ora 21.00, telespectatorii vor putea vota pro sau contra temei „Avem datoria să iubim România?”. Cei din fața micilor ecrane vor putea „să judece” subiectul dezbătut și să-și spună părerea prin SMS la numerele afișate în timpul emisiunii, mesajele lor fiind postate în direct pe ecran.
„Într-o societate complet bulversată, într-o perioadă puternic marcată de criza economică, de nemulțumiri și proteste de stradă, într-o Românie în care nu mai știm care ne sunt valorile, ne adresăm și vă adresăm întrebarea «Avem datoria să fim mândri de România?»”, spune Irina Păcurariu, moderatoarea noului program de la TVR 1.
Cei patru invitați permanenți ai emisiunii (Andrei Cornea – eseist, Mihail Neamțu – filosof, Doru Lionăchescu – om de afaceri și Cristina Stănciulescu – redactor șef al revistei Viva) vor pune întrebări incomode și vor da răspunsuri pentru ca publicul telespectator să aibă o imagine cât mai completă asupra subiectului abordat.