Purtătorul de cuvânt al PD-L Suceava, Cristian Irimie, consideră că liderul social democraților din municipiul Suceava, Virginel Iordache, „are o problemă” cu senatorul Gheorghe Flutur, care este și președintele democrat-liberalilor din județ. Afirmațiile lui Irimie vin după ce Virginel Iordache a precizat că PSD va face publice promisiunile nerealizate ale lui Gheorghe Flutur, făcând referire, pentru început, la intabularea gratuită a terenurilor în cartea funciară, înființarea tribunalelor pământului și a notariatelor. Mai mult, Iordache a arătat că Flutur se comportă ca în povestea cu soldatul japonez care nu a aflat că s-a terminat războiul și continua să lupte împotriva adversarilor.
În replică, Cristian Irimie a precizat că cele trei exemple reprezintă „idei” ale lui Gheorghe Flutur din perioada în care a fost ministru al agriculturii, dar care nu au fost realizate deoarece nu ar fi existat voință din partea Guvernului României. „Domnul Flutur nu a apucat să le realizeze în cei doi ani cât a fost ministrul agriculturii pentru că pentru punerea lor în practică trebuia o voință politică la nivel de Guvern și de Parlament. Aceste instituții trebuiau să aprecieze inițiativele, și trebuiau să le aprobe pentru că erau în interesul strict al oamenilor din mediul rural”, a declarat Irimie.
El a precizat că declarațiile lui Virginel Iordache demonstrează că acesta are o problemă după înființarea Partidului Democrat – Liberal, și în special cu liderul județean, Gheorghe Flutur. Purtătorul de cuvânt al PD-L Suceava a adăugat că Iordache folosește excesiv povestea cu soldatul japonez.
„Noi am aflat că s-a terminat războiul, însă îi transmitem domnului Iordache că începe lupta politică, și mă refer aici la viitoarele campanii electorale. Dumnealui ar trebui să se uite în ograda proprie și să-și vadă realizările”, a mai spus Irimie.