Clarificări

Irimie: Ministerul Sănătății a rezolvat cererile medicilor de familie



Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Cristian Irimie, consideră că semnarea contractului cadru pentru anul 2011 de către medicii de familie ar fi un lucru benefic pentru sistemul de sănătate. Irimie a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că Ministerul Sănătății a rezolvat solicitările medicilor de familie. El a arătat că în acest sens a fost abrogat articolul 144 care prevedea, printre altele, înlocuirea medicilor de familie cu medici de specialitate dacă prima categorie nu semnează contractul cadru, eliminarea bugetelor orientative și reducerea numărului și tipurilor de sancțiuni la care erau expuși medicii de familie.
„În plus, valoarea punctului a crescut la trei lei pe pacient la serviciu per capita, de la 2,1 lei cât era prevăzut inițial. De asemenea, plata pe serviciu a crescut de la 0,9 lei la 1,80. Nu în ultimul rând, pe lista de servicii au fost introduse servicii noi care până în 2011 erau trecute la plata per capita”, a declarat Irimie.
El a adăugat că bugetul unui cabinet al unui medic de familie se constituie din 50% plata per capita, în funcție de numărul pacienților asigurați înscriși pe lista medicilor de familie, și 50% din plata pe servicii.
Un medic de familie poate încasa pe lună 4.950 de lei numai din plata pe servicii
Secretarul de stat din Ministerul Sănătății a explicat că în contextul în care zilnic, în timpul a cinci ore de program, un medic de familie poate realiza 20 de consultații, la un număr maxim de consultații care se pot efectua într-o lună, suma brută pe care un doctor o poate încasa numai din servicii este de 4.950 de lei pe lună.
„Noi am decis introducerea acestui contract cadru pe doi ani pentru că am considerat că este nevoie de predictibilitate în sistem. Normele de aplicare a acestui contract cadru se fac anual tocmai pentru că bugetul alocat este anual și pot apărea diferențe de la un an la altul. Diferențe despre care noi suntem convinși că în sistemul de sănătate vor fi în plus și nu în minus. Vor mai fi discuții și la nivelul Ministerului Sănătății și sunt convins că și la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Și, sigur, vom aștepta decizia domniilor lor. Însă ar fi benefic pentru sistem ca acest contract să fie semnat cât mai repede pentru a nu afecta pacienții”, a încheiat Cristian Irimie.