Comunicat de presă

Irimescu a încălcat cu bună știință Legea și Regulamentul de funcționare a Consiliului Local

Partidul Democrat Liberal își exprimă profunda dezaprobare față de gestul consilierilor locali PSD, PNL și PNȚCD din cadrul Consiliului Local al Municipiului Rădăuți, de a se retrage de la ședința extraordinară, convocată pe14.11.2008.
Pe lângă proiectele importante care au fost incluse pe ordinea de zi și care nu au putut fi discutate și aprobate de către Consiliul Local Rădăuți, modul flagrant în care s-a încălcat legea de către consilierii coaliției PNȚCD-PSD-PNL va rămâne o pată murdară în istoria Consiliului Local Rădăuți.
Astfel, consilierul local PNȚCD Irimescu Mircea, care și-a pierdut calitatea de membru PNȚCD, fiind în prezent membru PNL și candidat al acestei formațiuni politice pentru Camera Deputaților, continuă să sfideze legea și cetățenii Municipiului Rădăuți, refuzând să își prezinte în mod onorabil demisia din funcția de ales local, conform Legii.
Deși nu era legal să participe la vot, la proiectul de hotărâre în care se discuta constatarea încetării de drept a mandatului de ales local, domnul Irimescu a încălcat cu bună știință Legea și Regulamentul de funcționare a Consiliului Local, viciind astfel rezultatul votului.
Mai mult decât atât, a încercat să îl șantajeze pe Primarul Aurel Olărean, condiționând participarea la ședință a consilierilor coaliței PNȚCD-PSD-PNL de retragerea de pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre care îl privea personal.
Părăsirea ședinței nu doar că încalcă Legea, dar are rolul de a-i disprețui pe cetățenii Municipiului Rădăuți.
Punerea intereselor personale sau de grup mai presus de interesele comunității e un fapt care încalcă Legea, încalcă minimele norme morale, precum și Jurământul de credință, depus la preluarea mandatului.
Prin urmare, considerăm că mandatele celor 9 consilieri ai alianței PNȚCD-PSD-PNL au încetat de drept, prin ruperea Jurământului de credință, depus față de Municipiul Rădăuți.
Facem apel la conducerea partidelor alianței de interese din Rădăuți să retragă sprijinul politic celor 9 consilieri și să nominalizeze, din membri supleanți, persoane responsabile și capabile să conlucreze în interesul cetățenilor.
Organizația Municipală Rădăuți a Partidului Democrat Liberal

Recomandări

Cătălin Axinte solicită revocarea hotărârii Consiliului Local de majorare a taxelor și impozitelor în municipiul Suceava

Președintele Organizației Municipale Suceava AUR, consilierul local Cătălin Axinte
Președintele Organizației Municipale Suceava AUR, consilierul local Cătălin Axinte

Biserica penticostală „Maranata” din Rădăuți va construi un liceu și o școală gimnazială în acest municipiu

Consiliul Local Suceava a prelungit cu un an contractele de închiriere din Bazar, cele pentru cabinete medicale și pentru garaje

Ziua Bucovinei a fost sărbătorită la Rădăuți cu o ceremonie la ansamblul statuar al Flondorilor. Mesajul lui Bogdan Loghin: „Trebuie să fim un exemplu pentru copiii și elevii din municipiul nostru”