Fostul președinte iranian, Akbar Hashemi Rafsandjani, a avertizat, vineri, țările occidentale să nu ia nici o decizie împotriva Iranului la reuniunea Consiliului Guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), prevăzută a se desfășura la 19 septembrie, relatează AFP.
„Vom merge până la capăt pentru a ne apăra drepturile legitime naționale și onoarea”, a declarat Rafsandjani, în predica difuzată în direct la postul public de radio.
El a solicitat europenilor și americanilor să acționeze cu „înțelepciune”.
„Reuniunea Consiliului Guvernatorilor se apropie. Dacă liderii occidentali dau dovadă de imprudență luând decizii nedrepte și punând în aplicare amenințările lor, poporul iranian nu va fi singurul care va plăti prețul acestora. Toți cei care vor participa la o asemenea decizie vor plăti”, a atras atenția Rafsandjani, care a rămas un personaj important al regimului de la Teheran.
Țările europene, susținute de Statele Unite, au amenințat că vor trimite dosarul nuclear iranian la Consiliul de Securitate ONU, în cazul în care Teheranul nu renunța la activitățile nucleare.