Pentru că am avut o zgomotoasă dispută, în ultimul deceniu, referitoare la îndreptățirea la proprietate asupra pădurilor Bucovinei, am ajuns să-l cunosc și să-l și înțeleg pe ierarhul locului, Î.P.S. Pimen Suceveanul. Domnia sa, închipuindu-și că toți ascultătorii săi ar fi croiți după același chip și asemănare, dorește întinsele păduri ale obcinilor pentru slăvirea bunului Dumnezeu, în vreme ce eu am tot militat pentru conștientizarea faptului că pădurile acestea aparțin neamului românesc din Bucovina, inclusiv Bisericii lui, dar și Școlii, și Sănătății, și Culturii, și Administrației Județene.
Începutul disputei s-a petrecut în vara anului 2000, în biroul lui Anton Hrib, fără alți martori decât conștiința fiecăruia dintre noi. Peste timp, am făcut referire polemică la acea întâlnire, iar Î.P.S. Pimen, deși conștientiza că eu nu am martori, nu a negat, nu a mințit, dar nici la scopul vieții sale nu a renunțat. Omul are crezul lui, de care nu se dezminte, dar nici nu apelează la minciuni pentru a-l atinge. Este îndărătnic (de parcă eu n-aș fi!), dar cinstit, atât de cinstit încât, vorba lui Ion Grămadă, Eroul Bucovinei, „pe cuvântul lui s-ar putea construi biserică”.
Pădurile Bucovinei interesează și pe alții, le vor și mafioții vremii, inclusiv cei infiltrați în fundația de drept privat, înființată de Î.P.S. Pimen din îndemnul unui informator al securității, pe atunci mare ștab în prefectură, dar le vrea și Patriarhia Română, așa că războiul care urmează va fi crâncen. Nu știu ce va fi în fața ultimelor instanțe de judecată, acolo unde marile interese mafiote se ciocnesc aidoma pietrelor de moară și nici nu mă mai interesează. Știu care e adevărul, iar adevărul coincide cu interesele Bisericii Ortodoxe Române, așa cum am și scris în „Istoria uitată și iertată a averilor mănăstirești”, o carte folosită de toate guvernele ultimului deceniu, două dintre ele, Guvernul Năstase și Guvernul Tăriceanu, chiar consultându-mă și direct, dar fără a face și pasul următor, cel al înființării unei fundații de drept public, condusă de ierarhul locului, de președintele consiliului județean și de directorii instituțiilor județene de învățământ, de sănătate publică și de cultură, cu consultanța și controlul finanțelor și al reprezentanței domeniilor statului. Guvernele au preferat și preferă echivocul, așteptând clipa prielnică de a înșfăca, prin clientelele de partid, ceea ce ni se cuvine nouă și Bisericii noastre. Din păcate, nici Biserica nu pare să înțeleagă că, fără noi, nu prea mai are viitor, din moment ce încă mai vrea să rupă proprietatea de obște, prăbușind-o zid inaccesibil între noi, adică între Calea arătată de Iisus, și interesele ei auto-izolaționiste.
În vreme ce noi disputăm nu averi, ci principii, securitatea, aflată mereu în slujba grupărilor mafiote, cu sau fără partid, cu sau fără sutană, iese la atac și îl acuză pe Î.P.S. Pimen Suceveanul că ar fi fost informatorul ei, victimizându-l pe înaltul ierarh pentru a doua oară. În vreme ce foștii securiști și progeniturile lor, pozând în anti-informatori ai securității, se înfruptă, în liniște, din ce hărtănesc din țara asta, oamenii șantajați odinioară sunt din nou șantajați. Eu am convingerea că omul pe al cărui „cuvânt s-ar putea construi biserică”, Î.P.S. Pimen Suceveanul, spune adevărul, atunci când susține că nu a făcut rău nimănui, că nu a scris note informative, în ciuda faptului că a semnat angajamentul impus cu forța (sunt mulți teologii Bucovinei, în frunte cu arhimandritul Dominte, care au fost uciși de securitate pentru că au refuzat colaborarea măcar de fațadă). Î.P.S. Pimen Suceveanul merită, și ca om, și ca teolog, și ca ierarh, dar și din postura de cărturar autentic, sprijinul nostru, al tuturora, un sprijin care să se manifeste și prin invalidarea ticăloșiei securiste, prin refuzul de a accepta criminalele sforării, dar și prin solidaritate. Suntem mulți, dar nu trebuie să fim și proști, așa cum ne cred securiștii.
Și mai cred, desigur, că reprezentanții tuturor partidelor politice din județ, care s-au tot străduit, de-a lungul anilor, să se folosească de influența pe care Î.P.S. Pimen Suceveanul o are în rândul credincioșilor, au datoria de a redacta, semna și trimite Sinodului sfintei Biserici Ortodoxe Române o scrisoare de susținere a Ierarhului Bucovinei, care este pe deplin îndreptățit, prin faptele sale, de a ne fi Păstor până la a doua Naștere, cea definitivă. În fond, Î.P.S. Pimen este și om, cu toate fragilitățile care țin de natura umană, dar este un om și în înțelesul dumnezeiesc al cuvântului, unul dintre rarii oameni ai Bucovinei de astăzi.
