Eveniment

ÎPS Pimen va sfinți, duminică, Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Pojorâta

– Slujba de sfințire va începe la ora 9:00, fiind urmată de Sfânta Liturghie
– După terminarea ceremonialului religios, credincioșii vor putea trece prin Sfântul Altar
ÎPS Pimen Suceveanul, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți, va sfinți duminică, 7 ianuarie, la ora 9:00, Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Pojorâta. Lucrările la această biserică, construită chiar în curtea Școlii generale cu clasele V-VIII, au început acum cinci ani, cu eforturi deosebite, doar din donațiile primite de la credincioși. Preotul paroh al acestei biserici, Dumitru Ioan Beșliu, fiu al satului, fost elev al acestei școli, și-a dorit foarte mult să finalizeze lucrările la această biserică, alături de care a înălțat și un centru social, purtând numele Sfântului Ioan Botezătorul. După sfințire, în acest lăcaș de închinăciune se vor oficia slujbele religiose, urmând ca pe parcursul acestui an să se înceapă și lucrările de pictură a bisericii.
Centrul social va fi destinat persoanelor nevoiașe. În incinta acestui centru va funcționa un cabinet medical, unde vor face voluntariat mai mulți medici, și o grădiniță creștin ortodoxă.
După sfințirea bisericii, care poartă hramul Sf. Ioan Botezătorul, care se sărbătorește chiar duminică, prima zi după Bobotează, ÎPS Pimen și soborul de preoți vor oficia Sfânta Liturghie. La terminarea ceremonialului religios, credincioșii vor putea trece prin Sfântul Altar.

Recomandări

Duminica Sfintei Cruci a fost plinită cu Taina Sfântului Maslu de obște, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Duminica Ortodoxiei la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, locaș al cinstitelor moaște ale Sfântului Ioan cel Nou

La împlinirea a 111 ani de la naștere, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a fost pomenit la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava