Cronica religioasă

ÎPS Pimen și PS Damaschin Dorneanul vor oficia slujba de sfințire de la Schitul Salaș

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul vor oficia duminică, 30 iulie 2017, slujba de sfințire de la Schitul Salaș, informează Mănăstirea Putna pe pagina oficială de facebook a așezământului monahal.
Programul evenimentului:
-8:00 – sfințirea capelei cu hramul Nașterea Maicii Domnului din apropierea Schitului Salaș;
-9:00 – sfințirea bisericii Schitului Salaș;
-9:30 – Sfânta Liturghie arhierească la Schitul Salaș.
În cursul zilei de duminică toți credincioșii vor putea trece prin altarul celor două biserici (capela Nașterea Maicii Domnului, respectiv biserica Sf. Ilie – Salaș). (Basilica.ro)

Recomandări

Investiție în viitorul copiilor – Proiectul „Centrul de activități cu tineretul Sfântul Ilie Tesviteanul”, prezentat la Suceava

„Soborul Maicii Domnului” la Mănăstirea Sihăstria Putnei – Liturghie arhierească în a doua zi de Crăciun