– Prefectul Orest Onofrei a anunțat că va informa Comisia de discriminare a Delegației Comisiei Europene din România cu privire la o serie de declarații considerate discriminatorii ale Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților
– ÎPS Pimen a afirmat, într-o scrisoare deschisă, că Orest Onofrei întârzie retrocedarea și din cauza religiei pe care acesta o are, având în vedere că familia lui „s-a lepădat de credința strămoșească”
– „Asemenea acuzații sunt extrem de grave. Ce pot să fac? Să-mi reneg părinții ca să fiu în grațiile cuiva?”, a spus Orest Onofrei
Prefectul județului Suceava, Orest Onofrei, a sesizat, ieri, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Delegația Comisiei Europene în România cu privire la o serie de declarații făcute de Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, la adresa familiei sale care „s-a lepădat de credința strămoșească”. Onofrei consideră că afirmațiile ÎPS Pimen sunt atât discriminatorii, cât și extrem de grave și periculoase, „cu atât mai mult cu cât ele au fost făcute în postul Paștelui”. Reacția prefectului vine după ce Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a lăsat să se înțeleagă, într-o scrisoare deschisă, că Orest Onofrei se face responsabil de întârzierea retrocedării celor 192.000 hectare de pădure revendicate de Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina din cauza religiei pe care o are. Prefectul, care face parte dintr-un cult protestant recunoscut în România, a afirmat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că aceste afirmații ale ÎPS Pimen promovează „ura de rasă și religioasă”, motiv pentru care a decis să-l informeze atât pe primul ministru, Călin Popescu Tăriceanu, cât și pe reprezentanții Comisiei Europene la București. „Cred că lucrurile merg într-o direcție spre care nu se vrea a se merge și se fac tot felul de presiuni. Eu l-am informat și pe primul ministru dar și Delegația Comisiei Europene la București, pentru că este a doua oară când se repetă astfel de acuzații. Acum, părinții mei sunt vinovați că Biserica Ortodoxă nu-și primește pădurile. Eu vreau să întreb, și să înțeleg în același timp, dacă este o culpă, sau este ilegal să nu fii ortodox”, a spus prefectul Onofrei. În aceste condiții, Onofrei îi solicită Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților să-și asume aceste declarații făcute la adresa sa și a părinților săi. „El trebuie să-și asume răspunderea. Vreau să îi amintesc că suntem totuși în Bucovina, și de multe ori am spus că aici este un model de conviețuire etnică și religioasă. Și cei care trăiesc pe aceste meleaguri trebuie să înțeleagă mentalitatea de aici”, declară Orest Onofrei. Cu toate acestea, prefectul consideră că ÎPS Pimen este de bună credință și că nu el a scris acea scrisoare deschisă. „El nefiind în localitate, cred că alții au vorbit în numele lui. Și atunci el trebuie să răspundă, dacă el gândește așa sau alții”, a declarat prefectul.
– Onofrei consideră că afirmațiile ÎPS Pimen creează un precedent periculos
Orest Onofrei a mai afirmat că cele declarate de ÎPS Pimen, în acea scrisoare deschisă, creează un precedent periculos în ceea ce privește poziția Bisericii din Bucovina față de celelalte religii. Prefectul a mai precizat că după logica ÎPS Pimen, nici o persoană care nu este ortodoxă nu ar trebui să ocupe funcții publice. „Și atunci, după această logică, însemnă că Biserica Ortodoxă Română nu dorește ca România să intre în Uniunea Europeană, pentru că acolo nu sunt ortodocși. Dacă eu, ca persoană particulară, pot să spun că nu mă afectează mult aceste declarații, faptul că se sugerează că numai un ortodox trebuie să fie în funcții publice, că numai un ortodox este român, este un semnal extrem de periculos”, a declarat Orest Onofrei. Pe de altă parte, reamintind de declarațiile făcute la adresa părinților săi, prefectul spune că Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, ar fi trebuit să cunoască una dintre cele 10 porunci, care spune „cinstește pe tatăl tău și pe mama ta ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care domnul Dumnezeul tău și-l va da ție”. „El ce sugerează ce să fac? Să-mi reneg părinții ca să fiu în grațiile cuiva? Dacă asta este atitudine creștinească în postul Paștelui, eu repet, este extrem de grav. De la acuze grave și tendențioase se trece la ură de rasă și religioasă”, a precizat Onofrei.
– Orest Onofrei a trimis o informare Guvernului cu demersurile făcute pentru retrocedarea celor 192.000 hectare de pădure solicitate de FBORB
Prefectul Onofrei a declarat că a mai înaintat o informare către premierul Călin Popescu Tăriceanu, în care se explică demersurile făcute până în prezent pentru retrocedarea celor 192.000 hectare de pădure către FBORB. „Vreau să garantez că 100% se rezolvă situația Fondului Bisericesc. Într-un fel sau altul, trebuie rezolvată. Și vreau să spun că nici folosirea termenului retrocedare nu cred că e corectă. Mai bine spunem că trebuie să o rezolvăm legal, pentru că nu știu încă ce trebuie făcut acolo”, a precizat Orest Onofrei. El a adăugat că primului ministru i s-a prezentat întregul istoric al Fundației Fondului Bisericesc, precum și soluțiile găsite până în momentul de față pentru ca cererea de retrocedare să poată fi soluționată. „Ceea ce cred eu la ora asta, este că singura soluție viabilă, necontestabilă și reparatorie, o reprezintă reactivarea vechii fundații. La ultima întâlnire avută cu reprezentanții Fondului le-am adresat o întrebare și nu au știut să răspundă. Am întrebat cine a fost vechea fundație, până la desființarea ei de regimul comunist? Nu au știut să răspundă. Unii au spus că era vorba de Adunarea Eparhială, unii au crezut că mă refer la situația din anul ‘46 și au afirmat că în Fundație erau și minieri. Nu este adevărat. Această Fundație, de la înființare și până la desființare, nu a avut nici un membru. Singurul care s-a ocupat de fundație a fost statul”, a mai spus Orest Onofrei. El a mai adăugat că în informarea trimisă premierului se precizează că Comisia Județeană de Fond Funciar a constatat că Fundația Fondului Bisericesc care a funcționat în perioada interbelică a fost o „entitate juridică” înființată printr-o lege specială, și nu în baza legii fundațiilor și asociațiilor. De asemenea, prefectul a mai anunțat că va propune Ministerului de Finanțe ca, prin intermediul Direcției generale a Finanțelor Publice Suceava, să inițieze demersurile pentru revizuirea deciziei pronunțate în dosarul ce a avut ca obiect revendicarea bunurilor ce au aparținut vechiului Fond Bisericesc Ortodox din Bucovina, și în care s-a constatat calitatea procesuală a actualei fundații FBORB.
Reamintim faptul că în urmă cu două zile, Orest Onofrei a reclamat „presiuni mârșave” făcute de oameni din anturajul ÎPS Pimen, pentru ca Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei să primească cele 192.000 de hectare de pădure revendicate și a avertizat că respectivii merg pe o pistă ilegală și aproape de DNA.
– Gheorghe Flutur: „Atacurile în presă reprezintă o formă de presiune care nu duce la rezolvarea problemei”
Unul dintre cei vizați este și ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, despre care ÎPS Pimen a afirmat în aceeași scrisoare că „din înălțimea funcției Domniei Sale” a acoperit „mafia lemnului” din județul Suceava. Contactat telefonic, Gheorghe Flutur a declarat că nu vrea să comenteze acuzele aduse de ÎPS Pimen, însă a precizat că nu este de acord ca discuția pe marginea problemei retrocedării celor 192.000 hectare de pădure să fie dusă în zona politică. „Asta pentru că am văzut consecințele, atunci când un partid politic (n.r. PSD), cu o mână a dat și cu una a luat. Iar acum primește elogii. Cred că o soluție trainică poate fi găsită atunci când ne așezăm toți la masă și discutăm în temeiul legii. Iar amenințările care se fac, în special mediatic, nu țin loc de discursuri în litera legii. Cred în proprietatea privată și resping orice fel de acuzații care mi se aduc și care văd că sunt aduse, în ultimul timp, tuturor celor care vor să respecte legea”, a spus Gheorghe Flutur. El a mai afirmat că atacurile din presă lansate de reprezentanții Bisericii din Bucovina reprezintă „forme de presiune”, care nu ajută la rezolvarea cererii de retrocedare a celor 192.000 hectare de pădure. Flutur s-a declarat „surprins” de modul în care reprezentanții Bisericii „se luptă pentru proprietate”, și a ținut să le transmită acestora că el personal a fost cel care a „luptat pentru acest lucru și din acest motiv am dat și legea 247/2005”. „Am cerut comisiei județene de fond funciar să grăbească analizarea cererilor pentru toți. În acest moment, problema este 100% în curtea comisiei județene. Nu este nici la Ministerul Agriculturii și la nici un alt oficial de la București. Din câte știu, li s-a cerut să facă câțiva pași pentru a primi pădurea, respectiv modificarea statutului. Și în acest sens au fost discuții și cu specialiștii Autorității Naționale pentru Retrocedarea Proprietăților. Dar am înțeles că abia acum ei au depus o formă nouă a statutului, însă constat că atacurile în presă continuă. Și țin să precizez că eu nu mi-am schimbat atitudinea față de proprietate, și, față de această problemă, las să fiu judecat de populația județului Suceava”, a mai declarat Gheorghe Flutur.






