Poziție

ÎPS Pimen acuză presa că atacă Biserica, prin menționarea preoților în scandalul APIA

În biserica Mănăstirii Dragomirna, IPS Pimen îi explică vicepremierului că presa este rău intenționată
În biserica Mănăstirii Dragomirna, IPS Pimen îi explică vicepremierului că presa este rău intenționată

ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a declarat ieri, în biserica Mănăstirii Dragomirna, într-o discuție cu vicepremierul Liviu Dragnea, că menționarea implicării Bisericii din județul Suceava în scandalul subvențiilor ilegale de la APIA a fost făcută de presă pentru a lovi în Biserică. „Ăștia din presă, care sunt așa cum sunt, au spus că atâtea milioane s-au dat de către stat în cazul APIA. Am făcut socoata, câte hectare avem noi, înmulțit cu subvenția. Nu este nici un sfert. Asta a fost numai ca să lovească în Biserică și, indirect, să spună lumea «de ce să se dea pădurile la popi, când ăștia au atâția bani». Asta este presa, o parte a presei. Trebuia să mă întrebe dacă este adevărat”, a declarat ÎPS Pimen.
În biserică, ÎPS Pimen i-a vorbit vicepremierului Dragnea despre necesitatea restituirii pădurilor către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, menționând că bisericile și mănăstirile-monument din Bucovina au mare nevoie de fonduri. „Îmi dați înapoi proprietatea furată și atunci statul nu va mai contribui. Câștigul e al statului,”, a spus ÎPS.
ÎPS Pimen: „Dacă este ochiul nostru și al specialiștilor plătiți de noi, lucrurile vor merge bine”
La replica vicepremierului Liviu Dragnea, că statul a dat mereu și va mai da bani pentru biserici, înaltul prelat a afirmat că pentru restaurarea și întreținerea bisericilor-monument din Bucovina este nevoie de mai mulți bani decât este statul capabil să dea, astfel că cea mai bună soluție este restituirea pădurilor pe care Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților le revendică de ani de zile și pentru care se judecă cu instituțiile statului.
ÎPS Pimen a declarat că „nu se poate rezolva problema cu ce dă statul”, pe de o parte pentru că „oamenii de azi nu mai au conștiință cum să chivernisească banul și nu știu mai bine ca mine”, iar pe de altă parte pentru că în echipele de gestionare a proiectelor de restaurare „sunt impuși oameni care habar nu au”. „Dacă este ochiul nostru și al specialiștilor plătiți de noi, lucrurile vor merge bine. Altfel nu, altfel e foarte puțin față de nevoi”, a mai declarat ÎPS Pimen.
Vicepremierul Dragnea a dorit să vadă neapărat imaginea mănăstirii reflectată în lac
După această declarație, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a refuzat să răspundă la orice întrebare legată de implicarea preoților suceveni și a Bisericii în afacerea subvențiilor ilegale din fonduri europene APIA.
ÎPS Pimen l-a primit, ieri, pe vicepremierul Liviu Dragnea la Mănăstirea Dragomirna. În turul de vizitare a mănăstirii, ÎPS Pimen i-a prezentat oficialului guvernamental istoria lăcașului de cult, tezaurul din muzeul mănăstirii, dar și șantierul de consolidare a barajului de la lac, lucrare executată cu bani de la guvern. În această vizită, Dragnea a dorit în mod special să vadă cea mai celebră imagine a Dragomirnei – cea a mănăstirii reflectată în lacul de sub ziduri și a fost condus la lac de ÎPS Pimen, de stareța mănăstirii, maica Macrina, de prefectul de Suceava, Florin Sinescu, și de președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor. Cu excepția ÎPS Pimen, nici unul dintre cei prezenți nu a făcut vreo referire la afacerea subvențiilor ilegale de la APIA.
Reamintim că în scandalul APIA, mai multe asociații de fermieri au sesizat că o treime din fondurile alocate la nivel național pentru subvenții pentru parohii și mănăstiri au ajuns în județul Suceava. Parohiile din Bucovina au primit 1,85 milioane de euro din total de 4,9 milioane de euro achitați de APIA în ultimii trei ani la nivel național.

Turul de vizitare a Mănăstirii Dragomirna
Turul de vizitare a Mănăstirii Dragomirna
Turul de vizitare a Mănăstirii Dragomirna
Turul de vizitare a Mănăstirii Dragomirna
Turul de vizitare a Mănăstirii Dragomirna
Turul de vizitare a Mănăstirii Dragomirna
Turul de vizitare a Mănăstirii Dragomirna
Turul de vizitare a Mănăstirii Dragomirna
În biserica Mănăstirii Dragomirna, IPS Pimen îi explică vicepremierului că presa este rău intenționată
În biserica Mănăstirii Dragomirna, IPS Pimen îi explică vicepremierului că presa este rău intenționată

Recomandări

PS Nectarie: „Îndemn pe toți cei care iubesc Adevărul și Biserica să nu dea crezare zvonurilor și tulburărilor care seamănă ură și dezbinare”

PS Nectarie: „Îndemn pe toți cei care iubesc Adevărul și Biserica să nu dea crezare zvonurilor și tulburărilor care seamănă ură și dezbinare”

Parastas pentru Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen, la împlinirea a cinci ani de la mutarea la cele veșnice

ÎPS Calinic: „Bucuria pascală este o trăsătură esențială a Sfintei Liturghii, numită de Sfântul Maxim Mărturisitorul icoana anticipativă a veacului ce va să vină”

Noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului a fost ales starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, părintele Nectarie Clinci

Starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, părintele Nectarie, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului
Starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, părintele Nectarie, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului