Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit duminică, 27 aprilie, Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Dumitru“ din Câmpulung Moldovenesc. La slujbă au participat câteva sute de credincioși, mulți dintre ei îmbrăcați în costume naționale.
Biserica „Sfântul Dumitru“ din Câmpulung Moldovenesc a fost neîncăpătoare duminică, 27 aprilie, când ÎPS Pimen, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a slujit Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul de copii al lăcașului de închinăciune, dirijat de de Iustina Solovan și coordonat de pr. paroh Liviu Solovan. Spre finalul slujbei, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a adresat un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre semnificațiile Evangheliei din Duminica a doua după Paști. În același timp, IPS Pimen a apreciat frumusețea picturii Bisericii „Sfântul Dumitru“, dar și corul de copii care a oferit răspunsurile la strană. „Corul acestei biserici este unic pentru mine. Am ascultat multe coruri de copii, însă acest cor este unic. Copiii, deși au vârste diferite, au cântat atât de frumos. Desigur, corul adulților nu e mai prejos. Cunosc toate corurile din Bucovina, însă acest cor este deosebit“, a apreciat Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care a oferit părintelui paroh Liviu Solovan distincția de iconom stavrofor. Părintele Aurel Goraș, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, a menționat că la Biserica „Sfântul Dumitru“ a fost terminată pictura în interior, iar în perioada următoare vor fi întreprinse lucrări de construcție la exterior. Pentru preoții și enoriașii Bisericii „Sfântul Dumitru“, slujirea ierarhului locului a fost o mare bucurie, întrucât anul acesta se împlinesc 12 ani de misiune în parohie. „Cea mai mare realizare este zidirea sufletească. Cred că biserica din sufletul omului este mai importantă și mult mai de folos. Omul zidit sufletește rămâne puternic, legat de Dumnezeu“, a mărturisit pr. paroh Liviu Solovan.
(Sursa: Ziarul Lumina)