Răspunsul Ierarhului

ÎPS Calinic: „Am constatat că morții dumneavoastră au fost îngropați de două ori: o dată sub pământul reavăn al țării și o dată sub mormanele de gunoaie care le guvernează”



ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților
ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

În Săptămâna Luminată, ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a vizitat mai multe cimitire din județ, în unele dintre ele observând multă mizerie. „Am vizitat peste 200 (…), am constatat că morții dumneavoastră au fost îngropați de două ori: o dată sub pământul reavăn al țării și o dată sub mormanele de gunoaie care le guvernează”, a spus ÎPS Calinic, ca răspuns la o întrebare adresată de un enoriaș, pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
„Știți, evreii aveau în afara zidurilor cetății o groapă în care aruncau gunoaiele și care se numea gheenă; în România se numește vărsătoare. Cam așa arată, din păcate, unele dintre cimitirele eparhiei din care faceți parte. Nu credeți? Vă aștept la Centrul Eparhial să vă prezint fotografiile deja arhivate, unele trimise chiar de credincioși. Sigur, acum, din respect față de credincioșii acestei eparhii, nu voi posta nicio fotografie pe site-ul Arhiepiscopiei și nici nu voi pomeni numele vreunei parohii, deși modul dumneavoastră justițiar, ca să nu îl numesc altfel, în care îmi adresați întrebările ar merita o astfel de dezvăluire”, a mai completat ÎPS Calinic, care l-a informat pe enoriașul nemulțumit că atunci „când intru într-un cimitir eu am certitudinea că este un loc sfânt și aceasta pentru că, printre cei care își dorm somnul de veci, mulți dintre ei sunt sfinți. Da, așa cum citiți, sfinți! Sunt copii sfinți, sunt mame sfinte, sunt tați sfinți; într-un cuvânt: sunt oameni sfinți! Cei care și-au abandonat rudele de Dincolo nu au însă o astfel de certitudine. De unde această constatare? Simplu! Din felul în care arată cimitirele, respectiv mormintele celor strămutați la Domnul, ale căror rude sau ai căror semeni trec cu indiferență pe lângă ele. Mergeți în Elveția sau Germania să vedeți cum arată un cimitir, deși respectivii, protestanți fiind, nu au cultul morților! Din acest punct de vedere, vorba Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, «sunt mai creștini decât creștinii»”.



Recomandări

ÎPS Calinic: „Bucuria pascală este o trăsătură esențială a Sfintei Liturghii, numită de Sfântul Maxim Mărturisitorul icoana anticipativă a veacului ce va să vină”

Lămuriri aduse de ÎPS Calinic în cazul Bisericii „Sfânta Treime”: „Asociația se dezice singură de Biserica Ortodoxă Română”