IPP critică decizia conducerii Camerei Deputaților de a limita temporar accesul publicului în balcoanele sălii de plen, pe durata dezbaterilor, apreciind că „incapacitatea” de a menține ordinea, prin resurse proprii, nu trebuie să afecteze dreptul cetățenilor interesați să asiste la lucrări.
„Indiferent de rațiunea care stă în spatele unei asemenea decizii luată cu ocazia asumării astăzi a răspunderii Guvernului pe Codul Muncii, apreciem că incapacitatea Camerei Deputaților de a menține, prin resurse proprii, ordinea la ședințele de plen, nu trebuie să afecteze dreptul cetățenilor interesați să asiste la lucrările legislativului. Încrederea publicului este oricum foarte scăzută în instituția Parlamentului, astfel că, prin decizia luată recent, conducerea Camerei Deputaților descurajează definitiv cetățenii să își urmărească aleșii la vot”, se arată într-un comunicat al Institutului pentru Politici Publice.
Potrivit reprezentanților IPP, explicația oficială conform căreia decizia de a interzice complet accesul cetățenilor în balcoane a fost luată datorită numărului cu mult mai mare de cereri, peste capacitatea acestora, nu este credibilă, Camera Deputaților având posibilitatea de a permite accesul în ordinea solicitărilor până la capacitatea maximă.
„Intenția conducerii Camerei dată recent publicității de a construi adevărate cuști prin închiderea cu geam a actualelor balcoane jignește profund pe oricare cetățean ce dorește să asiste la ședințele plenului ca să îi urmărească, așa cum îi dă dreptul Constituția, pe aleșii săi – deputații. Ne întrebăm dacă printre soluțiile avute în vedere Camera Deputaților nu se gândește să folosească și lanțuri cu care vizitatorii să fie legați de scaune, spre prevenirea oricărei forme de protest la care unii dintre aceștia s-ar gândi. Măsurile absurde gândite ne fac să ne întrebăm de ce nu s-ar aplica ele și lojei corpului diplomatic sau sectorului rezervat presei. Oare conducerea Camerei are prejudecăți discriminând astfel doar cetățenii obișnuiți?”, se mai arată în comunicat.
IPP menționează că aplicarea unei astfel de măsuri „diferențiate” va pune reprezentanții Institutului în situația de a formula plângere privind discriminarea cetățenilor de către cei ce vor decide să ia astfel de măsuri.
Institutul pentru Politici Publice cere Camerei Deputaților să nu pună în practică nicio măsură „disproporționată” în raport cu potențialele pericole din sala de plen și să se inspire „cu adevărat” din realitatea altor parlamente europene, „în care cetățenii nu sunt închiși într-un țarc, ci încurajați cât mai mult să viziteze parlamentul și să urmărească activitatea aleșilor”.
„Atragem atenția politicienilor în general că orice gard, țarc, cușcă ar ridica între ei și cetățeni, acestea nu rezolvă problema nemulțumirilor publicului. Doar dialogul și prezentarea de soluții pot îmbunătăți relația dintre oricare cetățean care are dreptul de a protesta în mod democratic și politicieni. Prin consultări cu cei interesați – participanți constanți la lucrările deputaților – Parlamentul poate găsi soluții mai fericite, ca de exemplu crearea unui cod de conduită al vizitatorilor sau stabilirea unui mecanism de control pe durata șederii în Camera Deputaților. În acest sens, IPP adresează un apel Camerei Deputaților să renunțe la ideile ce aduc aminte de romanele lui George Orwell și să se așeze la masă cu cei interesați pentru crearea unui cadru corect, dar strict, privind accesul la ședințele Camerei Deputaților, dar și la cele ale Camerelor reunite”, se mai arată în comunicat.
Biroul Permanent al Camerei Deputaților a decis, luni, „din rațiuni de securitate”, ca la ședința de marți în care Guvernul își asumă răspunderea pe Codul Muncii, în Parlament să poată participa ca invitați doar ziariștii, nu și cetățenii, a declarat președintele Camerei, Roberta Anastase.
Ea a precizat că decizia Biroului Permanent este „o măsură excepțională”, până se va face securizarea balcoanelor din sala de ședințe.
Sindicaliștii i-au sesizat public președintelui Traian Băsescu încălcarea Constituției de către Biroul Permanent al Camerei Deputaților prin decizia luată.
BNS și Cartel Alfa au făcut plângere penală la PICCJ pentru abuz în serviciu împotriva membrilor Biroului Permanent al Camerei Deputaților, pentru că nu li s-a permis accesul la ședința de asumare a răspunderii Guvernului pe Codul Muncii, deși solicitaseră acest lucru încă din 24 februarie.